Pe cantar: de la trei la doua cifre

Acum doi ani aveam 110 kg la o inaltime de 1.75. Aratam ca un gogosar cu picioare. Transpiram si daca ma duceam sa caut telecomanda televizorului, «prietenul »caruia ii acordam cea mai mare parte a timpului meu.

Lucram la un call center, in cadrul unei banci. Ii sunam pe cei care intarziau cu ratele. Desi incercam sa ma detasez emotional, din cauza serviciului ajungeam acasa seara, prabusit psihic. 

Acasa aveam alte discutii, pastrand tonul de la serviciu, dar pe alte teme :
   - Iar mananci la ora asta!  Tu nu vezi ca ai inceput sa arati ca un hipopotam obez?
   - Pai cand sa mananc? Acum am venit!
  - Si iar bagi cartofi prajiti cu aripi picante! Ti-ai mai scos din frigider si niste suc acidulat!
   - Normal! N-ai vazut la televizor ? Bautura asta nu trebuie sa lipseasca de pe masa familiei traditionale..
   - Problema ta este ca mananci doar dimineata si seara, imi vorbea vocea usor mai calma si cu un pic de mila. Ti-am zis sa-ti iei ceva pentru masa de pranz. Poate asa ai manca mai putin seara.
   - N-am timp si nu am chef. Ascult toata ziua la telefon cat de mult «iubesc» oamenii bancile si cum ma trimit pe mine, pe neamurile mele si pe banca in diverse locatii. Se duce pofta de mancare la pranz. Dar, acum seara trebuie sa mananc ceva. 

Adevarul este ca nu aveam timp. Amandoi veneam acasa tarziu. Cand sa gatim? Obisnuiam sa cumparam semipreparate din magazine. Produse care se baga la cuptor si sunt gata in 10-20 de minute. Nu de putine ori mancam direct in oras, de la fast food. 
Traim intr-o perioada in care, totul in jurul nostru se deruleaza cu viteza. Nu avem timp de nimic. 
Ma gandeam cum ar fi sa apara niste pastile concentrate care sa tina loc de mancare. Pilula rosie pentru micul dejun, pilula galbena pentru pranz si albastra pentru cina. Ceva in genul meselor pentru astronauti. 
Nu am mai pierde timpul prin magazine, intrebandu-ne ce sa mai cumparam, oare ce e bun si ce nu e, citind etichete dupa etichete pe ambalaje. Acasa nu am mai fi bombardati cu reclame la mancare, apoi reclame la medicamente care te ajuta sa digeri mai mult, sa mananci mai mult fara probleme. Nu am mai avea emisiuni despre mancare, despre bucatari, spectacole de gatit, concursuri de gatit, site-uri cu retete, televiziuni intregi specializate pe mancare. Cum sa nu te ingrasi cu toata atmosfera asta in jurul tau ?

Si totusi, acum un an am pus punct. Gata. Ajunge. Mi-am pus ca tinta sa ajung la 75 de kilograme. Mi-am propus si sa ajung sa pot alerga o tura de parc, fara sa am nevoie de resuscitate si aparat de respirat. 
Inceputul nu a fost usor. Eu eram certat cu sportul si foarte bun prieten cu frigiderul. Trebuia, pentru inceput, sa racesc relatia cu frigiderul. Despartirea a fost grea. A fost foarte greu sa trec prin bucatarie fara sa il bag in seama, asa cum faceam mereu. 
Am citit despre tot felul de diete, medicamente minune, aparate speciale. Sunt peste tot retete minune de slabit dar in final eu am ajuns tot la ceea ce stiam deja: alimentatie echilibrata si sport. 

Teoretic este usor de slabit. Pur si simplu mananci mai putin. Daca adaugi si sport, rezultatul este garantat. 
Practic, nu e atat de usor. Cand zici mancare putina, trebuie sa ai grija totusi sa existe un echilibru al meselor. Nici prea mult, nici prea putin nu e bine. Extremele nu sunt bune niciodata. 
La inceput mi-a fost destul de greu cu alimentatia. Marele ajutor in drumul meu a fost gasirea mancarii gata pregatite dar si gata calculate. A venit exact in intampinarea nevoilor mele. E ideal sa se ocupe cineva de pregatirea meselor necesare in mod foarte calculat si sa-ti ofere un meniu saptamanal sanatos. Sa iei micul dejun, pranzul si cina cu satisfactia ca nu risti sa mananci prea mult sau prea putin. Sa ai siguranta ca tii o dieta sanatoasa, ca mananci ce trebuie, cat trebuie si sa fie si o masa gustoasa, pe deasupra.  

Pe langa alimentatie, am inceput sa practic si sport.
Am inceput cu bicicleta de camera. In fiecare zi cate 5km. Dupa o perioada m-am dus si la inot, unde faceam la inceput, cate 5 ture de bazin lung de 25 m. Paralel am inceput sa merg si in parc cu bicicleta. Am marit treptat numarul si durata fiecarui exercitiu. Rezultatele nu au intaziat sa apara. Am reusit sa slabesc in felul acesta cam 10 kg in 4 luni.  Dar, mai important chiar decat slabitul, acest stil de viata mi-a schimbat starea de spirit. 
Am devenit mai increzator, mai optimist.

Acum am 75 de kg si alerg o tura de parc, doar pentru incalzire. Cutreieratul magazinelor dupa mancare a devenit o raritate.
                                                                               Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2019

Prietenia sau Iubirea?

Eu sunt Lucia. 
Pe Delia (Deli, cum ii spuneam noi), am cunoscut-o in a V-a, in generala, cand ne-am mutat in oras dintr-un sat din Calarasi. De atunci am fost cele mai bune prietene. Tatal meu era zidar, iar mama vanzatoare. Ai mei nu au putut sa-mi plateasca meditatiile. M-am straduit cat am putut sa invat, sa inteleg tot, dar nu am reusit la fel de bine ca Delia. Poate nu ne-a predat totul sau poate nu am fost eu destul de isteata. Nu stiu. Totusi, am intrat si eu la un liceu mediu. 
Eu sunt mai introvertita, mai retrasa. Analizez totul inainte de a spune sau a face ceva. Asa eram si la liceu. Pe cand Delia, ea nu avea nici o treaba, era foarte copilaroasa, acum radea, acum plangea. Azi imi zicea ca ii place de Mihai, maine imi destainuia ca e indragostita de Cristi, de la B.
Delia era in clasa a IX-a la un liceu bun, dar si cu multe fite. A facut meditatii inca din clasa a V-a pentru a reusi sa intre. Initial doar la mate si apoi, din a VII-a si la romana. Totii colegii ei care au reusit sa intre la un liceu bun au facut meditatii. Avea si niste activitati extrascolare, mergea la cursuri de vioara si actorie. Tatal ei era avocat, angajat in departamentul juridic al unei multinationale. 
Vorbeam foarte des pe net : 
  - Cf, Luci?
  - Bn,aks, u?
  - Tema l mate.
  - Mplk. N-am chef de teme. Stau pe insta.
  - Te vezi azi cu Andrei ?
  - Don’t know. Nu mi-a raspuns la mesaje. Face des asta. Incepe sa ma enerveze.
  - Poate e ocupat. Am vazut pe insta k a postat o fotografie din masina. Cred k era cu parintii lui. Andrei a fost prietenul ei. Dar eu credeam ca nu il merita. Eram sigura ca Andrei nu o iubea si oricum, nu se potriveau. El era un baiat inteligent, dintr-o familie modesta, arata bine, dar era cam timid. Cred ca de aceea a mers la cursul de actorie, poate dorea sa devina mai comunicativ. Acolo a cunoscut-o pe Delia. Intr-o zi, am fost pe la ea si l-am cunoscut si eu. M-a atras imediat. 
Dar Delia era cea mai buna prietena a mea, imi spunea tot ce i se intampla. Nu avea nici un secret fata de mine. Imi amintesc ce ganduri mi s-au strecurat in acel moment: "Oare daca Andrei mi-ar spune intr-o zi ca ma place pe mine, as renunta la prietenia ei pentru el, as trada prietenia noastra veche?". 
Atunci cand Andrei mi-a declarat ca ma iubeste pe mine, am fost foarte tulburata . Mi-a mai zis ca a stat cu Delia doar pentru ca asa putea sa ma vada pe mine. I-am spus ca si eu il plac inca de cand l-am vazut prima oara. Dar...nu stiam cum va reactiona Delia. Nu doream sa ii pierd prietenia. 
Au urmat momente foarte tensionate. Am plans mult amandoua. Ea nu zicea nimic. Poate se simtea tradata...eu nu stiam ce sa fac. 
Il iubeam pe Andrei dar tineam si la prietenia Deliei. 
Prietenia noastra s-a stins treptat. 
Azi Delia e directoare la o agentie nationala a statului. Nu stiu ce face acolo, dar castiga bine si are foarte mult timp liber. Sotul ei este secretar de stat intr-un minister. Imi dau seama ca au mult timp liber deoarece posteaza des fotografii din diverse tari, pe unde isi petrec timpul si vacantele.
Eu lucrez intr-o multinationala impreuna cu sotul meu.  Cu Andrei relatia a fost ca un vant primavaratec, care se stinge repede. 
Dupa el am avut si alte relatii, unele de scurta durata, altele mai lungi. 
Pe sotul meu l-am cunoscut in facultate.Suntem atat de coplesiti de munca incat nu avem timp de nimic. Abia reusim sa luam seara copiii de la gradinita.
 

De curand am reusit totusi sa citesc o carte: ” Intr-o gara mica” de Sidonia Dragusanu.
Mi-a amintit de prietenia mea cu Delia. 
Se pare ca si in literatura, ca iubirea este mai puternica decat prietenia.
Asa a fost mereu. 

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2019

Iarta-ma, dar îmi trebuie un scaun (Citat din filmul "Sfantul Mitica Blajinul". 1982)

« Spune-mi ce scaune ai in bucatarie ca sa-ti spun cine esti » 

Nea Costel, tamplar filozof.

Nea Costel a fost cel care mi-a zis aceasta cugetare profunda, urcat pe un scaun, pentru a monta usa unui corp suspendat, in bucatarie.
  - Sa nu imi spui ca  ti-ai luat mobila noua de bucatarie si ramai cu scaunele si masa asta,  a continuat el reprosul.
M-am uitat si eu la ele. Stiam deja ca nu aratau prea bine. Erau niste scaune albe, din plastic, matuite de timp. Aratau ca niste scaune ieftine pentru terasa.Din alea de la noi de la piata. 

Nea Costel le-a observat pentru ca era sa se rupa unul sub el. Intre noi fie vorba, nu ar fi o surpriza, el fiind bun prieten cu shaorma mare cu de toate. Se inalneste cu ea si la pranz si seara, la o bere, impreuna cu partenerul lui de munca.

Dar totusi scaunele nu aratau bine si trebuiau schimbate.
- Pai le schimb, nea Costel. Nici pe astea nu le-am cumparat eu. Le-am luat impreuna cu locuinta. Vechiul proprietar nu le-a mai vrut. Ce zici, unde gasesc ceva frumos ? Vreau patru scaune si o masa de bucatarie. Vreau ceva, care sa se potriveasca cu mobila asta.
- Fii atent, intamplator am vazut ieri ceva la piata Obor. Am tras pe dreapta pentru ca imi picase sos de la shaorma pe bluza. Am vazut acolo pe trotuar, intre niste canapele frumoase cu flori pe ele, scaune de bucatarie. Cred ca aveau si mese. Acolo poti scoate si un pret bun.
- Bun! Maine merg sa ma uit, ii zic eu, uitandu-ma la petele de pe bluza lui, rezultate, probabil,in urma incidentului de ieri.
Evident ca nu intentionam sa merg la Obor. Eu si nea Costel se pare ca nu avem aceeasi viziune despre frumos. Eu aveam deja o idee. Vazusem pe internet sute de modele. Nu imi plac mesele sablon cu picioare reglabile, din teava de tabla. Sau cu acelasi blat ca la mobila de bucatarie. Stiu ca se poarta si sunt mai ieftine dar daca vrei ceva deosebit, cauti mese adevarate.

Am ales de pe internet ceva si elegant, si comod in acelasi timp. Mobila de bucatarie fiind maro, am ales un set de masa cu scaune de aceeasi culoare. Insa masa este din lemn masiv de stejar si se poate extinde, printr-un sistem calitativ, de la o masa de patru persoane la o masa de sase persoane. 
De atunci, cinele in familie au devenit mai placute si mai sanatoase. Da, mai sanatoase. Cand stai la o masa atat de eleganta nu iti permiti sa mananci shaorma.

Cum sa mergi la mare cu jumatate de casa dupa tine

Imi place sa merg la mare de mai multe ori pe an. 

Dar cel mai mult imi place sa merg in luna mai. E perioada cand faleza si aleile din statiune sunt atat de libere incat am putea sa ne plimbam cu bicicleta sau cu rolele fara sa ne incomodeze aglomeratia sau caldura torida din sezon. Ne-am putea bucura de atmosfera de la mare, de aerul sarat, cutreierand statiunea pe biciclete. E bine si cu micii, cu berea la mare, dar parca simt nevoia sa mai fac si putin sport acolo. Cum apa e rece in mai si nu putem innota, plimbatul cu bicicleta pe aleile statiunii e perfect.
Anul acesta vreau sa pun in practica aceste posibilitati. Asa ca imi voi cumpara si monta suport de biciclete pentru masina. Am vazut pe site la AutoGedal un suport care mi-a placut, pentru 2 biciclete. Pe ei ii stiu de cand mi-am luat carlig de remorcare pentru ultima masina. Avea si la cea veche dar am vandut-o cu tot cu carlig.
A, da! Daca tot voi comanda suportul, imi voi lua si cutie de portbagaj tot de la ei. Poate imi fac chiar si o reducere...Pai nu se mai poate. Se aduna atat de multe bagaje incat nu mai vad in oglinda retrovizoare din masina din cauza pungilor care sunt puse prin spate. Pungi, plase, cutii. Tot ce nu a avut loc in portbagaj sunt inghesuite in masina, sub scaune, pe scaune, in fiecare coltisor din interior: pungi cu mancare, pungi cu haine, cosmetice, pungi cu alte pungi. Ma sufoc in masina pana la mare. Cred ca daca se uita in masina unul care aduna plastic se gandeste ca ar fi o afacere sa sparga masina. Mi-a crescut tensiunea anul trecut, cand am auzit o voce cunoscuta venind de undeva din spate, dintre doua pungi:

  - Am uitat punga cu piscinuta verde, in care erau si niste jucarii de nisip. Simteam eu ca am uitat ceva 
  - Da, pai aveau loc si ele. Le puneam eu sub mine, aici in fata, pe scaunul meu.

Am vazut déjà la un prieten o cutie portbagaj: alta viata, alt aer. In masina avea in plus doar o cutie de servetele. Nici o punga. In plus,nu numai ca este o achizitie extrem de utila ci arata si destul de bine montata pe masina. Masina pare mai eleganta, greutatea pungilor este distribuita uniform si nu se sufoca nimeni. 
Nu mai zic ca uite asa, putem lua la mare cu tot ce iti trebuie dupa tine, fara sa  te mai gandesti ca nu ai spatiu. 
Gata, nu mai aman! 
In doua clipe si trei miscari, am facut comanda ( desi, cu ceva timp in urma petrecusem ceva timp pentru comparatii si analize de modele. Asa ca acum am mers la fix si nu a durat mult)
Acum astept cu nerabdare sa ne bucuram de ele. In luna mai.

...- Draga, stii cand visai sa iei jumatate de casa cu tine la mare? De maine poti! 

Acest articol a fost scris pentru SpringSuperblog 2019