miercuri, 6 aprilie 2022

Farmecul se transmite în familie

"De unde sunt eu? Sunt din copilăria mea.
Sunt din copilăria mea ca dintr-o ţară." –
          Antoine de Saint-Exupery

 

Florin îl privea cu drag pe Matei, cum ducea ambalajul din plastic de la o jucărie în pubela galbenă din curtea lor. Mai aveau una verde pentru hârtie și una neagră, pentru gunoiul menajer. În general era atent cu tot ce înseamnă protejarea mediului și dorea să transmită acest obicei și copiilor lui. Pentru aceștia, erau deja gesturi naturale, firești.

Obiceiurile sănătoase se cultivă din copilărie. Din păcate și obiceiurile nesănătoase tot din copilărie se pot cultiva.

Consumul alimentelor superprocesate cu conținuturi ridicate de aditivi alimentari, în dauna alimentației sănătoase, a cerealelor, legumelor și fructelor cât mai puțin procesate. Sedentarismul, o adevărată boală a acestor timpuri, dependența de telefonul mobil. Toate sunt obiceiuri învățate în copilărie și își vor face simțite efectele nocive poate pe toată durata vieții. 

"Nu vă faceti griji că copiii nu vă ascultă niciodată; 

să va faceti griji că vă urmăresc mereu." – Robert Fulghum

Din fericire, majoritatea părinților au grijă să limiteze obiceiurile nesănătoase ale copiilor. Avem  proverbe vechi care sintetizează importanța educației timpurii. 

"Ce nu a învățat Ionel, nu mai învață Ion", 

"Pomul când e mic se îndreaptă ». 


"Cei 7 ani de acasă" sunt foarte importanți pentru români.

"Trebuie să transmit mai departe valorile generațiilor viitoare." 

Florin și-a impus acesta dorința încă din momentul în care și-a întemeiat și el o familie. El crescuse într-o familie cu valori sănătoase, formate și îmbogățite și din mulțimea de cărți pe care fusese încurajat să le citească.  

În cărți a descoperit eroi și modele de la care a copiat trăsături care i-au modelat personalitatea de azi. Acum încearcă să transmită și el mai departe aceleași valori cu care a crescut, adaptate la prezent. 

Cumpără, atunci când are de ales, bunuri produse în țară pentru a proteja economia locală. Își învață copiii să protejeze mediul și să evite risipă de orice fel. Își îndeamnă copiii să nu uite becuri aprinse inutil și să folosească cât mai mult lumina naturală. Le spune să economisească apă și să sorteze resturile și îi încurajează să facă sport și să mănânce sănătos. 

Evident, el are deja un stil de viață sănătos pe care copiii lui îl pot copia fără griji. Ispitele nocive sunt peste tot în jurul lor, dar el va fi mereu aproape de ei pentru a-i feri de ele.

“Mens sana în corpore sana” cum spuneau românii. Un îndemn tot mai greu de respectat. Mediul tot mai poluat care ne înconjoară face tot mai grea misiunea de a ne menține sănătoși. Florin nu își amintea ca mama lui să fi fososit foarte des produse de înfrumusețare, uneori folosea câte o crema hidratantă pentru față, uneori pentru mâini; își amintește însă clar numele producătorului care era scris pe ambalajul celor câteva produse: "Farmec"


Soția mea folosește și ea creme și alte produse de înfrumusețare de la același producător ca și mama mea în trecut, dar mult mai des, fiind alte vremuri, alt mediu. Mediul poluat în care locuim agresează pielea mai mult decât credem. Aceasta, fără o protecție de calitate, devine aspră, iritată și uscată, cu aspect de ten îmbătrânit. 

Cel mai des am văzut-o pe soția mea folosind Crema Antirid cu Ulei de Argan pentru față cu care se dă imediat după ce își curăță fața cu un demachiant. 
La fel de frecvent am văzut-o folosind și creme de mâini și unghii. În special în sezonul rece când alternează mai multe feluri de cremă, dar și vara sau primăvara când folosește printre altele și o cremă cu protecție 
Cremă Mâini Extra Care SPF 10

Produsele au fost adaptate și perfecționate de-a lungul timpului de producătorul român cu tradiție, dar oferă la fel de multă grijă și sănatate fiecărui utilizator. 

Se pare că la noi Farmecul se cultivă în familie

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu