luni, 30 martie 2020

O pasiune cu reflexii

 
 Pasiunea Mariei pentru pietre a început încă din copilărie. Maria își aminteste de floarea de mină, o piatră imensă pe care o avea bunicul în casa mare, într-un colț. De fiecare data când mergea la ei în vizită găsea motiv să se strecoare până în camera din partea de est a casei, acolo unde stăteau lucrurile cele mai de preț ale bunicilor. Se oprea fascinată în fața pietrei. O privea și o studia îndelung pe toate părțile captivată de culorile și reflexiile ei.
   Mai târziu, când a intrat întâmplător într-un magazin, a rămas înmărmurită la vederea diversității de pietre cu reflexii care mai de care și atât de frumos colorate încât nu știa la care să se uite mai întâi . Cele de culoare violet au atras-o în mod special asa că a luat una în mână pentru a o analiza mai de aproape. A simțit brusc că cuprins-o o energie aparte, un val de căldură pe care nu îl mai simțise până atunci. 

  Vânzătorul care, după cum a aflat mai târziu, era și proprietarul magazinului a sesizat efectul pietrei asupra stării ei de spirit și i-a vorbit puțin despre ele. 
  În timp ce ea studia piatra violet din mâna ei, el îi spunea ca pietrele nu sunt doar elemente pentru bijuterii, ci că au și un rol semnificativ asupra stării celui care le poartă. Totul este să le cunoști și să știi cum te pot ajuta. Unele te înveselesc, altele îți dau curaj sau alungă oboseala. 
  Piatra de care mâna Mariei părea că se lipise, era un ametist, iar după reacția Mariei la această piatră, proprietarul a presupus că fata este săgetător. 
Maria l-a privit surprinsă și cu neîncredere, dar el i-a explicat că unele pietre sunt specifice anumitor zodii și că efectele terapeutice sunt mai puternice  asupra omului dacă sunt în legătură cu zodia. 
De exemplu, ametistul din mâna Mariei ar trebui să îi aducă noroc daca ea este Săgetător. 
   Când a ieșit din magazin, Maria purta la mână o brățară de 
o brățară din ametist fațetat. Chiar și acum, după atâția ani o consideră brățara ei norocoasă și o poartă cu orice ocazie. 
De atunci Maria a studiat și a citit foarte mult despre pietre și efectele lor. A vizitat de multe ori Muzeul de Geologie. 
Cu timpul a strâns o mulțime de alte pietre pe care le păstra așezate frumos și într-o anumită ordine în casa ei, fiecare cu rolul și locul ei special. În dormitor, pe etajera de lângă pat și pe noptieră avea cristale care o ajutau să doarmă liniștită. 
În living avea un set de cristale terapeutice care o ajutau să fie pozitivă și fericită. Avea și o mulțime de bijuterii elegante inele, pandative, coliere, toate având în componenta diverse cristale și pietre. 
Predominau bineînțeles pietrele și bijuteriile corespunzătoare zodiei săgetătorului: ametist, acvamarin bleu deschis, lapis iazuli de un albastru intens, sodalit, cuart fumuriu și topaz.
 Acest articol a fost scris pentru Spring Superblog 2020

vineri, 27 martie 2020

La mare inseamna la noi

Cu Mișu și Cornel m-am întâlnit pe la Obor. Erau la masa unei terase din piață și m-au invitat să stau cu ei. Mișu manca cu pofta dintr-un mic pe care pusese cam mult muștar după gustul meu. 
Alături de farfuria plina de mici avea  și o halbă de bere. Cornel avea și el în față o sticlă de bere. Eu mi-am luat un suc pentru că eram cu mașina.

   -  Mișule, ți-ai luat bilet la mare? întreabă Cornel.
 - Normal că mi-am luat, încă din iarna. Am găsit o superoferta la 4 stele, îi răspunde Misu satisfăcut că a reușit să puna micul înapoi pe farfurie înainte să-i cadă muștar pe pantaloni. 
  - Din iarnă? întreb eu mirat. De ce ai da banii din iarnă ca să te bucuri abia vara? 
 
- Bă gogule, mie îmi place să văd marea de la geamul camerei. Vreau noaptea să aud valurile și dimineața să văd răsăritul soarelui, toate de la geamul camerei. Și dacă te apuci să cauți în aprilie sau mai, nu mai găsești locuri la hoteluri pe litoralul romanesc așa cum îmi plac mie. În plus, eu banii îi voi da la hotel, nu acum. Asta pentru că am rezervat online. E și avantajos, dar e și rapid și simplu: intri pe litoralulromanesc.ro, cauți cazare Techirghiol și hop, hop, gata ai rezervat.
 - Te duci tot la all-inclusive ca anul trecut? îl întreabă Cornel în timp ce întinde mâna după un mic de la Mișu. 
 - Obligado, cum ar zice nevasta-mea. Ea acum nu mai concepe altceva. Așa nu mai pune nici un fel de mâncare în bagaje. Bine, tot durează doua zile să le pregătească și abia au loc în mașină. Și asta chiar dacă am mașină mare acum, adevărată, comoda, doua pedale și senzori pentru orice, nu ca acum douăj' dă ani când mergeam cu bătrâna dacie pe drumul vechi și făceam minim doua pene până la mare. Da’ ia zi! Voi ce faceți?

Eu sunt deja cu telefonul în mână și caut pe site-ul menționat de Mișu. Dar trag cu urechea și la ce discută ei. 

Sursă: Pinterest
 - Noi căutam ceva mai ieftin, zice Cornel.  Eu prefer să iau doar cu mic dejun. Noua ne place să colindăm peste tot, să încercam tot felul de localuri. Să îmi iau de la colt o hamsie prăjită cu sos de usuroi, un kurtos-kolacs, o shaorma cu de toate. Hotelul poa’ să fie și la doua stele, important e să fie curat. Noi doar dormim acolo. Dar n-am rezervat încă nimic până acum.
  - Îmi amintesc că odată am fost și eu la 2 stele, dar m-a deranjat mirosul de mâncare făcută pe reșou în camerele din jur. Găteau ăia toată ziua! Îmi amintesc și priveliștea de la geamul camerei. Vedeam perfect parcarea aglomerată a hotelului. Am fost martor la toate scandalurile zilnice pe locurile de parcare de acolo.
  - Auzi, da’ am auzit că ăla, cum îl cheamă... Cristi Grasu! ăla se duce la bulgari anu’ asta. 

 - Și tu, unde te duci maestre? se întoarce către mine Cornel, lasând sticla de bere pe masă mulțumit că încă nu s-a încălzit.

Ridic privirea din telefon. 

  - Eu nu am ratat marea de la noi niciodată! Doar într-un an s-a întâmplat să nu ajung pe litoralul nostru. M-am simțit atunci de parcă nu aș fi fost la bunici sau la casa părinților în anul respectiv. Eu abia aștept să revăd an de an marea de la noi. Am o nostalgie doar când mă gândesc! Sunt nerăbdător să mă întorc iar și iar la marea albastra... ca în cântecul lu’ Dorian Popa.
  - Nu-l prea stiu pe popa asta, face Cornel. L-am văzut doar o dată și mi s-a părut cam agitat. De parcă ar fi băut cam prea multa cafea. Da’ cantecul îl stiu de la Iordachioaie și îmi place.

Ne-am luat rămas bun îngânând cântecul cu marea și mergând către casă cu speranța că și anul acesta vom putea să ajungem să vedem valurile românești ale mării. 
Acest articol a fost scris pentru Spring Superblog 2020

miercuri, 25 martie 2020

Visul eficient

„Pornește de unde ești. Folosește ceea ce ai. Fă ce poți.” Arthur Ashe 
Când, cu 10 ani în urmă, gândul de a avea căsuta mea abia încolțise într-un colț de inimă, știam foarte puțin despre case. Nu știam din ce aș putea face o casă trainică,  ce nu ar trebui să îi lipsească, de unde să încep și către ce să merg. Știam doar atât, că vreau o casă a mea. 
Mă uitam prin diverse surse pe tema aceasta, dar nu înțelegeam aproape nimic din toate noțiunile alea complicate despre structura unei case. Abia peste câțiva ani, scotocind pe net, am dat peste un „dicționar de arhitectură„Această descoperire m-a ajutat să înțeleg și să pun cap la cap diverse noțiuni și expresii care până atunci nu îmi spuneau nimic, sau nu le dădeam importanță. Atunci am înțeles ce este rășina epoxidică și cum ar putea să îmi facă locuința mai rezistentă la umezeală, dar și care este diferența între proiect și anteproiect, și alte chestii care m-au luminat și m-au făcut să mă apropii încă un pic de materializarea visului meu. 

Cu cele câteva noțiuni și cu ideea în cap, am apelat la un arhitect. Îmi spusese cineva că un arhitect reduce considerabil timpul și efortul în găsirea celei mai bune soluții pentru a transforma visul din capul meu într-un proiect palpabil pentru o casă eficientă energetic așa cum îmi doream. 

Un vis nu devine realitate prin magie. Este nevoie de sudoare, determinare și muncă grea„ Colin Powell.
Probabil că gândurile noastre sunt un fel de magnet care ne trag și care ne duc pașii către ceea ce ne dorim. 
Acest lucru este valabil pentru multe domenii din viață: carieră, relații, financiar sau chiar sănătate. Desi la prima vedere, visătorii par a fi cam cu capul în nori, în realitate sunt oameni foarte realiști pentru că în fiecare zi acționează să își atingă scopul și să-și ducă la îndeplinire visele. Se spune că tocmai Visătorii sunt cei care au ridicat pas cu pas nivelul civilizației noastre până la nivelul de azi și vor continua să îl ridice prin descoperirile lor.  Visătorii sunt genul de persoane pe care îmi place să le am prin preajmă. Ei mă fac să cred că, deși, la prima vedere nu pare credibil, orice vis poate deveni realitate, oricât ar părea de greu sau imposibil la început. 
Tot ce trebuie este să acționezi.

Evident, nici eu nu m-am limitat să aștept pur și simplu să vină casa la mine, ci am urmărit permanent să duc la îndeplinire acest vis. 

...Cristi e un prieten pe care îl cunosc încă din scoală. Nu e genul de persoana care să își facă planuri de lungă durată. Se poate întâmpla ca dimineața nici să nu știe ce va face în ziua respectiva. De cele mai multe ori, chiar nu face absolut nimic.  Nu s-ar putea spune că e o persoană care a realizat foarte multe în viață. Dar el e mulțumit, e mereu optimist și pus pe glume. 

   - Ia zi, Marcele, ai visat tu vreodată că o să ajungi să ai casa asta? mă întrebă Cristi când veni prima dată în vizită după ce ne mutasem. 

   - Bineînțeles, îi răspund fără ezitare. Am visat-o de multe ori, întâi pe la 20 ani. Ulterior, de-a lungul timpului, am tot adăugat detalii, am crescut sau micșorat numărul de camere sau băi, mi-am imaginat ce culoare vor avea, amplasarea lor, dimensiunea ferestrelor, forma și culoarea acoperișului. Știam și cate prize voi avea în fiecare cameră și unde! Practic, o vizualizam în cele mai mici detalii, exact cum o vezi într-un proiect arhitectural. A fost greu și a durat destul de mult până am ajuns aici. 
   - A, eu n-aveam vise d-astea cu case, zise el pipăind pereții perfect drepți din sufrageria plină cu soare. Eu visam la o mașină tare pe care să o parchez în fata blocului, cu fete care să mă admire...chestii d’astea.
   - Știu că până la urmă ți-ai luat mașina aceea. Atunci când ai luat-o nu cred că a fost cineva care să nu știe de noua ta mașină, râd eu. Umblai ca un cocoș cu ea, erai mândru și fericit. Dar, vezi, dacă tot ce ai visat să ai a fost mașina, doar asta ai primit.  Dacă visezi puțin obții puțin. Nu știu dacă e bine ca tot ce-ți dorești este să obti mașină tare.  Să ști că sunt bune și planurile pentru o carieră pe care ți-o dorești, pentru sănătate sau pentru reușite în domeniul financiar. Toate funcționează la fel. Visezi, planifici, acționezi și mai devreme sau mai tărziu iți atingi scopul. Vezi visul cu ochii, cum s-ar zice. 
Totul este să aplici regula ” În fiecare zi căte puțin dar nici o zi fără...”
   - Ei, eu am alt stil, zise el neimpresionat. Eu sunt cu “carpe diem„ sau trăiește clipa, cum ar zice neamțu’. Nu prea îmi fac planuri. Mă descurc de la salariu la salariu și cu ce mai pică între ele. 
   - Înțeleg. Fiecare cu plăcerile lui până la urmă, zâmbesc eu. 
Eu, în schimb, visez acum la o casă mică la țară în locul în care am copilărit. Și visul a început să prindă contur mai repede decât cel legat de casa aceasta din oraș.  

Acum este mai simplu decât în urmă cu 10 ani. Am și mai multă experiență și știu deja toate etapele prin care trebuie să trec. Mă ajută tot prietenul meu arhitectul la fel ca data trecută. 

Mi-a zis să ca trebuie întâi să verific terenul din punct de vedere geo-tehnic pentru a vedea cât de mare vă fi fundația, poziționarea viitoarei case (distanța față de vecini și față de stradă), regimul de înălțime din zonă și alte detalii.
Proiectul casei îl fac bineînțeles cu el. La fel ca data trecută voi alege panourile fotovoltaice pentru consum propriu. De data aceasta, le voi folosi chiar si pentru a vinde surplusul. Prietenul meu cunoaște o firmă de specialiști care mă vor ajuta să integrez ideile astea în planul casei.  
După asta mai trebuie să obțin autorizațiile, avizele și certificatele necesare și pot să mă apuc de construit dacă am noroc să găsesc o firmă bună de construcții. 
Te invit peste trei ani la mine la tara să vezi căsuța. Acum iți pot arăta doar niste desene ale ei făcute de mine, copiate din vis.
Dar, cu pași mărunți știu că într-un final  voi ajunge să citesc cartea dorită în casa visată și în fotoliul schițat acum doar pe o hârtie. 
Acest articol a fost scris pentru Spring Superblog 2020

duminică, 22 martie 2020

Mai bine stafidă decât gogoașă

Arhivă personală
Ahmed sorbea tacticos din păhărelul lui cu ceai negru îndulcit cu un cub de zahăr pe care l-a dizolvat amestecând îndelung cu o linguriță mică. Stăteam amândoi la măsuța unei terase din Colentina sub umbra oferită de o umbrelă. Afară erau, cred, 40 de grade.Eu îmi luasem un suc rece. 
Paradoxal dar, Ahmed nu transpira absolut deloc deși bea ceai fierbinte, în timp ce eu arătam de parcă tocmai aș fi ieșit dintr-o saună, desi eram la umbra oferita de umbrelă. 

   - Nu mai pot, Ahmed, uite cum curg apele de pe mine. Tu ce magie faci de nu ai nici picătură pe tine? 
   - Pai eu pe caniculă nu beau sucuri carbogazoase reci și îmi acopăr corpul cu haine din materiale naturale deschise la culoare. Se vede că te simți îngrozitor, privește el compătimitor. Am impresia că te topești în fața mea. Cred că trebuie să faci ceva și cu stilul tău general de viață. Începi să arați tot mai mult cu o morsă obeză. 

Oftez, dar nu rispostez și dau să mai iau o gură din sucul rece. Însă Ahmed mi-l ia din față și îi face semn chelnerului să îmi aducă și mie un ceai. 

- Da.. chiar mi-am propus să schimb ceva, îi zic eu trist. Încă nu știu ce, dar știu că mă simt de parcă duc în permanență un sac de ciment în brațe. Mă simt mereu obosit. Ia zi, tu cum faci de nu te îngrași? Tot de la ceai e?  Parca ești un beduin din desert. Mă aștept ca din clipă în clipă să-ți apară cămilă de după colț.
- Hahaha, râde Ahmed cu poftă. Ce bine că simțul umorului nu ți se topește o dată cu tine. Păi, în primul rand nu consum dulciuri din magazine, nu beau sucuri cu zahăr și nu mănânc seara. 
Mănânc multe feluri bazate pe legume și fructe, fie proaspete, fie uscate.   
Mă uit la el cu neîncredere. 
- Ha? Adica? Eu nu prea ma impac cu fructele si legumele. 
- Păi, de exemplu, dimineața mănânc musli cu fructe uscate, la prânz o supă de legume și pe seară, înainte de 19:00, o gustare de fructe sau o salata ușoară cu diverse semințe. Pe parcursul zilei, beau foarte des ceai. Și, după cum știi, alcool nu beau niciodată. 
- Doar atât? Și nu mori de foame, nu leșini? Deși, adevărul e că pari vioi, chiar mai energic decât mine... 


Arhivă personală



Arhivă personală
Mă întind după rucsacul agățat de scaun simțind cum transpir și mai mult de la fiecare mișcare. Scot pixul și carnețelul de care nu ma despart aproape niciodată.

- Ia zi, așa pe rând, ce trebuie să cumpăr și să am mereu în casă pentru a ajunge să arăt așa ca tine. 

Mă pregătesc să scriu în timp ce iau o gură de ceai cald care, surpriză, nu e rău deloc la gust (am crezut mereu că are gust de medicament pentru că multă lume din jurul meu zicea că e doar pentru bolnavi).

- Hmm, se scarpină în cap Ahmed. Pai, ar trebui să ai mereu în casă cereale și leguminoase: fasole, linte, hrișcă, orez.  De asemenea, să ai neapărat fructe uscate: curmale, smochine, stafide. Stafidele le aleg mereu să fie brune. Nu toată lumea știe că cele aurii sunt expuse la dioxidul de sulf, așa că mai bine le eviți. Și să alegi de preferat, fructe conservate prin uscare. Cele confiate au un adaos de glucoză și trebuie consumate cu moderație și mult mai puține. 
Sursa: Dried Fruits

- Păi și chipsuri, popcorn, bere, din astea fără de care nu mă pot uita la televizor? 
- Uită că există! Ar trebui să renunți la gustările în fața televizorului, dar dacă îți e greu să faci asta brusc, începe prin a le înlocui cu din astea gen: miez de nucă, migdale, alune de pădure, caju, arahide. Hei, nu prăjite sau cu sare, zice el vâzând că m-am luminat la față auzind că pot mânca și arahide. 


M-am dezumflat când am auzit că nu sunt din alea de le mănânc la bere, dar am continuat să notez sârguincios. 

- Of, Ahmed, îi zic eu disperat în timp ce notam ultimele cuvinte. Eu mănânc miez de nuca și stafide doar de Paste și de Crăciun. Și atunci cam o mână de miez de nucă și stafide pe care le mănânc în același timp cu 1 kg de cozonac. 
 - Păi, stai, fii atent că nici din astea nu poți mânca multe, mă atenționează Ahmed. Un pumn de nuci pe seară e suficient! Și mai fă și tu puțină mișcare. Arați că un hipopotam leneș, râde Ahmed știind că nu mă supăr niciodată la glumele lui. 
Te iau odată cu mine la en-gros să descarci un container de marfă? Păi? Dacă vrei să slăbești, trebuie să păstrezi mereu un  echilibru între alimentație și activitatea ta. Dacă consumi energie atunci poți să mănânci mai mult. Dacă ești sedentar, mănânci foarte puțin

...De la întâlnirea cu Ahmed au trecut doi ani. De la 110 kg am ajuns la 80 de kg, dar nu asta este cel mai important. În primul rand am un alt stil de viață. Am în permanență energie și parcă și starea mea de spirit e mereu mai bună. Sunt mereu optimist și nu mă opresc din a face mișcare. 
Alimentele sugerate de el fac parte acum din meniurile mele zilnice. 
O perioadă lungă l-am tot sunat să îl întreb ce să fac cu năutul ăla care nu părea deloc apetisant, sau cu lintea aia care doar aparent arăta ca niște bomboane. Ahmed a fost foarte răbdător și m-a ajutat să îmi umplu carnețelul nu doar cu idei de alimente, ci și cu rețete. 
Unele păreau dubioase rău când le notam, dar Ahmed îmi câștigase încrederea și le pregăteam una după alta știind că urma mereu să descopăr alte și alte gusturi, unul mai bun decât altul. Era fascinant să văd cum poți mânca și delicios, și sănătos.
Acest articol a fost scris pentru Spring Superblog 2020 

vineri, 20 martie 2020

Judgment Today

Sala fremăta de la zgomotul făcut de mulțimea de publicitari, angajați la departamentele de marketing și câțiva antreprenori. 
Erau dezorientați deoarece nu știau ce li se întâmplase. Pur și simplu se treziseră captivi într-un amfiteatru. Deodată pe scena amfiteatrului aparu un personaj care la prima vedere nu părea să aibă vreun rol important în acea sală. Dar, când începu să măsoare sala cu ochii  în lung și în lat,  sub privirea lui pătrunzătoare, se făcu liniște și toți încremeniră. Se apropie de microfon și tună cu o voce puternică: 

   - Publicitarilor, angajaților din marketing și voi, antreprenorilor! Sunt zeul publicității și azi este ziua judecății pentru voi! Azi veți plati pentru toate campaniile și reclamele de tot râsul pe care le-ați băgat pe gâtul consumatorilor. 

M-am saturat de băuturi carbogazoase care reunesc familia, m-am saturat că în majoritatea reclamelor să apară bărboși, continua zeul țintind cu privirea un grup de bărboși din sala cu pantaloni în carouri și palarii ca în anii 50. M-am saturat de medicamente cu nume pentru prosti, cum ar fi : Repede Fară Gripă, Sirop Slăbește în 7 zile, Fară Tuse Instant capsule, Articulații stop Durere Cremă.
- Păi, Mare Zeu, se auzi o voce pițigăiată feminină din sala, de la compania Sc Marketing Ieftin pentru Pharma SRL, mai nou așa e la moda acum. Omul nu mai are răbdare să citească prospectul. Când citește sau aude numele, află și despre scopul medicamentului și gata, l-a cumpărat.

Zeul îi aruncă o privire compătimitoare pentru un om care nu înțelege nimic. Nu îi răspunse și își continuă ideea de parcă nici nu ar fi auzit remarca. 

   - În afară de aceste reclame greu de digerat, mai avem o temă importantă pentru astăzi! Și o situație foarte grava. Să se ridice în picioare resposabilii de stabilire a promoționalelor! tună el. 
Am observat mari nemulțumiri în rândul consumatorilor finali și ai partenerilor clienților voștri. Mari, ați auzit?
Am aici, lângă mine, câteva dintre așa zisele articole promoționale de la voi. Ce sunt astea? Sunt tricouri cumpărate dintr-un complex de la marginea Bucurestiului la prețul de „ținți lei set, daca iei bax”?!!! Maieuri, lenjerii de pat, rucsace de unica folosință, șepci Nyke, pahare cu defecte de fabricație, pixuri care curg, memorii de 250 de mega cumpăarate câte 10 la set din care 4 defecte, huse de telefon care nu se potrivesc?? Spuneți-mi și voi ce înseamnă asta? 

Lumea din sală încremenise și mai mult. Unii încercau să se bage mai sub scaun, poate nu vor fi văzuți sau arătați cu degetul!

   - Așa cum ați observat, continuă personajul cu voce și privire impunătoare, din sală lipsesc cei de la Today Advertising.
Nu i-am adus pentru că nu am ce să le reproșez. Sunt singurii care niște idei care au idei bune și care cresc imaginea oricărei companii care apelează la ei.  Au idei care mulțumesc consumatorii finali și partenerii clienților lor. 

Că să vă faceți o ideea despre ce înseamnă cu adevărat materiale promoționale wow v-am adus câteva produse de la ei. Luați aceste agende nedatate personalizate pentru fiecare dintre voi și notati! Notați ce vedeți! Învățați și mergeți să salvați oamenii de produse de „ținți lei„! Dați-le ceea ce merită pentru a fi fericiți!
Am plecat. Sunt curios cum veti explica tuturor cum ati aparut din senin aici.
Acest articol a fost scris pentru Spring Superblog 2020

miercuri, 18 martie 2020

Scut pentru istorie

Bătrânul Mercedes Cobra 280D privea gânditor celelalte mașini din jurul lui din parcarea unui magazin. Avea aproape cinzeci de ani și cei aproape 950.000 de km afișați la bord erau dovada că trecuse prin multe. 
Privirea I se opri admirativ pe un Logan care avea în spate 2 biciclete prinse elegant de un suport cu prindere în cârligul de remorcare. Deasupra avea o cutie portbagaj. Nu arata deloc rău cu toate accesoriile acelea pe el. 

  - Da, arată bine, remarcă o mașină de alaturi al cărui design te făcea să-ți dai seama imediat că fusese concepută de oamenii cu ochii oblici. Ce zici, mosule? 

Bătrânul Mercedes privi spre mașina care i se adresase. Prin oglinda retrovizoare o văzu parcată alături.  Așa, una lângă alta, păreau ca mândrul dac Decebal lângă un hipster epilat și pensat, cu pantaloni până la gleznă. Păreau ca un bătrân stejar alături de copacul-minune Paulownia. 
- Este că arată bine, moșule? Mi-am comandat și eu. Mie o să-mi monteze suport pentru 4 biciclete cu prindere în cârligul de remorcare. Iar cutia portbagaj va fi de 450, negru lucios. Tu nu cred că mai apuci așa ceva. Cred că ai dosarul de casare în torpedo. 

Mercedul îi zâmbi compătimitor. și îi spuse: 

   - Îmi amintești de cineva la fel de încrezut și dornic de afirmatie. 
   - Ce anume? ciuli farurile asiatica. 

   - În ziua aia, începe bătrânul Mercedes, mergeam liniștit pe un drum de munte cu o bandă pe sens.  Când, văd în oglinzi cum se apropie cu viteză amețitoare, o mașină asemănătoare cu tine. 
Se apropie agresiv până la aproape 2 m în spate, mă claxonează lung și dă insistent flash-uri să mă dau mai repede la o parte și să îi fac loc să treacă. 
E tânăr, nu are mai mult de 1 an. Încerc să-i fac pe plac. La vârsta mea nu mă mai supară aceste situații. Reduc viteza, trag spre dreapta și deodată, buum, un sunet de metal lovit sub motor. Lovisem un bolovan mare. Dar, ce noroc am avut atunci că tocmai îmi montasem un scut motor metalic. Ca o paranteză, scutul de motor din oțel și cârligul de remorcare sunt singurele accesorii moderne pe care le am până în prezent și sunt foarte mulțumit de ele. Ei, fără scutul ăla acolo rămâneam! Dar așa, după ce m-am asigurat că nu am pățit nimic, mi-am continuat drumul la fel de liniștit. 

După vreo jumătate de ora, îl văd, în fața mea, pe vitezoman pe dreapta drumului, cu capota ridicata 
   - Ce s-a întâmplat, tinere? l-am întrebat, oprind în fata lui. 
   - Sunt terminat, îmi spuse cu voce stinsă asiaticul albastru care mai devreme avusese o gură cât o șură. Scuza-mă că te-am claxonat mai devreme, dar veneam lansat cu 170 și nu voiam să mai reduc viteza. Pe drum, am oprit puțin și când să o iau din nou din loc: tanc, tonc, nu pot să-mi pornesc motorul. Ba au început să-mi clipească și nu stiu ce beculete în bord. 
   - Tinere, pot să te ajut doar dacă ești de acord să stai în spatele meu, la 2 m,  cel puțin 1 oră, până te tractez la primul service. 

Mașina șmecheră din parcare tresări. 

-  Da, a tresărit la fel ca tine acum cand îmi auzi povestea. 
Știi că pentru noi, mașinile, e o rușine să fii tractat. Dar, el nu a avut de ales. 
Eu, de exemplu, am peste 50 de ani și nu m-a tractat nimeni niciodată. Vă înțeleg pe voi tinerii că vă grăbiți mereu, vreți să păreți mari și tari și să vă aratați toți caii putere o dată. Dar, dacă o țineți tot așa, nu rezistați mult. În 4-5 ani oamenii renunță la voi, să știi. Fabrica face un model nou cu 2 leduri în plus, poate niste senzori de scame pe bancheta, o reclamă frumoasa și gata: „Noua mașină x, mai tare, mai modernă, mai etc. Nu ratați!„
Acest articol a fost scris penru Spring Superblog 2020

luni, 16 martie 2020

Cum sa faci un proiect de succes

Colegii mei, Cristi și Marcel au venit pe la mine. Pretextul este că avem de făcut un proiect la istorie, dar, de fapt, ne place să petrecem timpul împreună. Pălăvragim diverse, bârfim colegii și profesorii, ne prezentăm ultimele achiziții, facem schimb de informații pe diverse teme. 
Da, ne relaxăm mai mult decât facem proiecte. Dar așa ne și încărcăm bateriile. 
Deși Cristi și Marcel se ciondănesc și se “înțeapă” destul de des, cei doi sunt cei mai buni prieteni. Cristi e genul  șmecheraș și descurcăreț în orice situație. Marcel e genul muncitor, studios.

   - Marcelino, fii atent! propune Cristi. Dacă îmi faci tema la mate, te las să îmi faci și tema la desen.
   - Haha, ești tare la negocieri. Îți fac tema la mate, că știu că nu prea te duce capu’, dar îmi împrumuți playstation-ul tău două săptămâni.

Cristi se îneacă cu sucul din mână când aude așa ceva. 

   - Bă, ești nebun! zice el tușind încă. Așa ceva nu se împrumută, scrie și în prospect. Oricum, ar trebui să-mi faci toate temele doar pentru că te tolerez în preajma mea. 
   - De când citești tu prospectele? îl ghiontește Cristi.
   - Ia zi, Cristache, intervin și eu în discuție, de unde și-a luat obositu’ ăla de Tudor, rucsacul ăla nou? E tare de tot!
   - Da, mă, arată bine, l-am observat și eu. N-a vrut să-mi zică nici mie de unde, da’ am aflat io până la urmă. Cică l-a comandat de la Spacer. Am aflat și cum să comanzi de la ei. Cică pe site au doar prezentarea produselor. Dar poți comanda prin Emag, pe ăștia îi stie toată lumea. 
Mi-am luat de acolo niște boxe super tari. „Cele mai boxe adevărate„ , cum ar zice Indianu din Valea Rahovei. Se aud ca la cinema. Le-am pus când m-am uitat la ” Răzbunătorii”.
   - Du-te, bă, cu răzbunătorii tăi de aici, sare Marcel. Ăla nu e film, e desene animate. Tu o să te uiți și la “Punguța cu doi bani” când o să facă aia film după poveste. Am auzit că au făcut deja după “ Cenușăreasa”. Pun pariu că tu l-ai văzut și pe ăsta.
   - Mă prefac că n-am auzit ce ai zis pentru că stiu că la filme ești varză, răspunde calm Cristi. Tu ai rămas la sezonul I din “Toate pânzele sus”. 

Marcel deschide gura să zică ceva, dar Cristi îi face semn cu mâna. 

   - Lasă asta acum. Hai să vă arat ce mi-am mai luat, calitate Spacer, zice Cristi căutând telefonul pe sub rucsacele aruncate pe podea. Ce ziceți de scaunul asta de gamer? Așa Scaune gaming nu vezi decât în filmele SF, băi Marcelino. Când vii pe la mine te las și pe tine să-l atingi. 
   - Eu știu site-ul lor de mult, intervin eu. De fapt, cam toți de la noi din clasă îl știu. Astea de la  care se aude  acum muzica, sunt tot Boxe Spacer. Sunt portabile. Le am de câteva luni. Este că se aud bine? 
   - Ai auzit, bă Cristache? râde Marcel, toți îl stiu. Credeai că doar tu ești mare și tare, le știi tu pe toate.

Soneria interfonului ne oprește un pic din vorbă. Sar să văd cine e. 
A venit pizza.

   - Aia diavola e a mea se știe, quatro e a lu’ Marcelino

Pe moment se lasă liniște și se aude doar pizza. 

   - Hai să facem ceva la proiect, zice Cristi într-un final. Eu am venit așaa, mai mult pentru voi. La istorie sunt aranjat, am deja toate notele. Problema e la fizică și la mate. Hai că la fizica pot să copiez, da’ la mate e mai greu. Tot pe tine mă bazez, Marcelo. 

Am scapat cu un 8 fiecare pentru proiectul de care a tras mai mult Marcel.

Dar, în schimb, ne-am distrat ba la unul, ba la altul de vreo 4 ori cu același pretext: istoria.   

vineri, 13 martie 2020

Secretul celor mai bune paste constă în a alege oala potrivită


Dacă tot mi-am schimbat mobila de bucătărie, am vrut să schimb și vesela, tacâmuri, oale, tigăi. Adică cam tot.
   - Da’ ce ți-a venit să iei și accesorii, și vesela noua la bucătărie. Alea vechi ce aveau? m-a întrebat un coleg pe care l-am invitat să-mi admire bucătăria.
   - A, pai ce, nu mă cunoști ? De la un timp mie îmi place că totul să arate perfect. Eu și daca văd o zgârietură pe frigider, schimb frigiderul. Daca tabloul din dormitor nu e perfect drept, la milimetru, nu pot să dorm. 
   - Da, te stiu. Da, este că te și costa cam mult perfecțiunea asta? Parca ziceai c-ai mai făcut un credit. 
   - Pentru mobila de bucătărie am făcut. Pentru ustensile nu, că le-am luat pe rând în funcții de necesități și priorități. 
Eu zic că trebuia să le schimb. Când aveam mobila veche de bucătărie accesoriile erau strânse, în timp, din diverse locuri, cu diferite ocazii, cumpărate de noi, primite cadou etc. Cert este că era o babilonie, un haos prin sertare și dulapuri. Chiar mai găseam câte ceva și prin mobilierul din alte camere. Un set de ceșcuțe printr-un sertar din sufragerie sub sertarul în care țineam punga cu pungi, iar un set de farfurii întinse prin fundul unui dulap din dormitor. Aveam de toate pentur toți: ceșcuțe de cafea strident colorate cu peisaje și pasarele, farfurii întinse sau adânci, cu ,margini aurii și floricele, oale colorate cu flori. Mai aveam și pahare de apă, de vin, de suc, primite bonus ba de la o sticla de la cola , ba de la un borcan de cremă de ciocolata. Aveam chiar și tigăi pe care nu le foloseam niciodată deoarece știam că se lipește mâncarea de ele, dar totuși nu erau aruncate. 
Multe obiecte erau folosite ocazional, altele zilnic dar multe nu fuseseră folosite niciodată. Pe unele cred că nici nu le văzusem niciodată, până am scos totul pentru mobila nouă. Ți se pare că era în regulă cu situația aia? 
   - Ai dreptate, îmi spune prietenul, de ce să depozitezi lucruri de care nu te folosești? Eu nu țin obiecte pe care nu le folosesc. Consider că dacă nu le-am folosit o perioadă îndelungată înseamnă că nu am nevoie de ele și ocupa spațiul degeaba.
   - Da, asta am înțeles și eu anul acesta. Așa că mi-am propus să avem mai puține cantitativ, dar mai mult calitativ. Aspectul e discutabil, fiecare cu gustul lui. Dacă unora le plac ceșcuțele și oalele cu floricele, noi preferăm un aspect simplu, gen restaurant sau hotel. Adică o culoare sau doua. Mie, de exemplu, îmi place albul dar nu resping nici alte culori.
   - Și ce ai cumpărat până la urmă? mă întreabă prietenul testând un sertar nou al mobilei. 
   - Păi am căutat accesoriile pe care le-am considerat noi esențiale în bucătărie. 
Uite, lista e și acum pe frigider. Mai adăugăm pe ea când ne amintim sau ne dăm seama ca ne lipseste ceva. 
Pana acum am luat: setul de oale din inox cu înveliș nonstick, cu capac transparent și termorezistent, dar și niste oale pentru paste, din inox, perfecte. Știi că ne plac pastele.
Am luat și tigăile astea din aluminiu cu înveliș teflon antiaderent și capace din sticla termorezistentă, dar și cutia pentru pâine din otel inoxidabil. Nu arată bine? îl intreb eu în timp ce eu scoteam oala de paste pentru a pregăti ceva ce am fi putut mânca împreună. 
Prietenul meu analiza lista. 
   - Un set de oale sub presiune de 4000 ml și 6000 ml? se întoarce el uimit către mine. De ce ți-ar trebui așa ceva dacă voi sunteti doar 3, iar cea mică nici nu prea mănâncă, din ce spuneai tu?
   - Sunt pentru mesele pregătite și servite în familia mare, știi doar că soacră-mea vine des pe la noi. Uneori trece și cumnatul. Trebuie mâncare multă și gătită rapid. Iar nouă mesele astea mari și gălăgioae ne creează o stare de bine. Cum ar zice neamțu’ e „family quality time„. 
Uite, am luat și niște tăvi mari de pizza. Asta ne place la toți, chiar și la cea mică. Am făcut pizza toți împreună pentru a le testa. Te lingi pe degete, nu știu dacă de la tăvi, sau de la căt suflet sau suflete s-au pus în pizza aia. 
În timp ce vorbeam pastele se făceau, iar eu am scos să inaugurăm și noul set de cești de cafea.
După ce am mâncat vorbind despre una-alta și chiar completând lista de pe frigider cu câteva idei noi, am băut câte o cafea. 
A recunoscut și el că parcă și cafeaua e mai buna când o bei din niste cesti deosebite. 

Atât ele cât și celelalte ustensilele noi din bucătărie erau nu doar de calitate și plăcute. dar le și adoram pentru ca se potriveau atât cu noua bucătărie, dar în special cu gusturile noastre. 
Acest articol a fost scris pentru Spring Superblog 2020

miercuri, 11 martie 2020

Casa din lanul de porumb al copilăriei

Pe terenul din Bolintin Deal, destul de aproape de București, bunicii puneau, în copilărie, porumb. Ehe, de cîte ori am mers eu acolo, pe malul râului Sabar, în județul Giurgiu, la săpat și strâns de roade! 
Nu îmi plăcea prea mult munca la câmp, dar, putea cineva să o refuze pe mamaie ? Așa că, dacă nu voiam să ne atragem dezaprobările ei pe viață și să nu ne mai primească în curtea ei în timpul vacanțelor de iarnă, trăgeam de sapă la greu. Și avea de muncă acolo, nu glumă ! 
Terenul cu vedere la lac m-a făcut să visez încă de pe atunci la o căsuță a mea în zona aia. 
La fiecare tură de sapă îmi imaginam diverse detalii ale viitoarei case, dar și ale terasei din spatele ei. Știam de  pe atunci că vreau să am și o livadă de pomi fructiferi, o grădină, dar și niste băncuțe de unde aș fi putut admira priveliștea mirifică către râu.
În momentul în care am ajuns proprietar cu acte al unei bucăți de teren de acolo, m-am și apucat de punerea în practică a visurilor mele din copilărie. 
Un vecin de teren își construise deja o casă acolo cu vreo doi ani în urmă. Când ne-am întâlnit pe acolo, mi-a împărtășit din experiența lui cu construcția casei. 
  - Vecine, iți zic din start, mare atenție la costurile materialelor. Eu am făcut niste greșeli care m-au cam ars la buzunar,atunci când le-am cumpărat. 
    - Pai de unde le-ai luat? 
   - M-am grăbit și m-am dus ca turma la Hypermarket Bricolaj 
  - A, pai eu stiu cum stă treaba cu aștia. Te duci acolo doar să te uiți când ai timp. Dar de cumpărat, la ce prețuri au, cel mult, poate doar baterii de telecomandă, 
 - Mda, eu am pierdut o grămadă de timp. Mă doare capul doar când îmi amintesc cât de complicat a fost totul. 
 - Pai eu vreau ceva simplu și rapid, vecine, eu n-am timp să stau prin depozite și nici nu stau așa de bine cu banii. Nu pot să îi plătesc eu salariul vânzătorului și manipulantului de la hypermarket. 
  - Bine macar că aștia de aici, de langa noi, au patronul  roman. De la cei din oraș nu aș cumpăra nimic. Sunt genul de multinațională care are ca patron o căsuță poștală din nu stiu ce insulă și impozite zero pentru România. Așa am auzit. Așa că, zero bani și pentru drumul nostru din comună. Vezi cum arata? Cică ultima oară s-a lucrat la el pe vremea lui Tudor Vladimirescu când s-a dus în București și a trebuit să treacă pe aici. Să îți cari materialele pe drumul de aici e o aventură. 
Nu m-am lăsat descurajat de vecin și am continuat sa fac pas după pas spre materializarea visului nostru. 
La început am făcut proiectul bineînțeles. Am obținut autorizația de la primărie. Am găsit niste meseriași chiar în comună, așa că rămăsese doar să le aduc materialele. 
Nu am mers la magazinele mari cunoscute. Am cercetat întâi piața pe internet, am comparat prețuri, am cerut oferte, am fost și prin câteva depozite. Am ales să cumpăr de la Vindem - ieftin, pe care îl găsisem pe net și care s-au dovedit a fi cei mai avantajosi pentru mine. 
După lunga așteptare și lupta dură cu birocrația, am obtinut, in sfarsit autorizația. Partea cu materialele de construcții a mers brici și am ieșit și mult mai ieftin decât dacă le-aș fi luat din hypermarket. Făceam calcule în fiecare moment. Aveam un excel în care făceam comparații între diverse oferte și notam banii dați . Am fost de la început până la final mulțumit văzând câți bani am reușit să economisesc.
Am luat de la ei cam tot: cărămidă, BCA, ciment, mortar de zidărie, polistiren, adeziv de polistiren, tencuială decorativă pentru exterior, gleturi, sape, chiar și vopsea lavabilă pentru interior. Și ce a fost mai important a fost că le-am primit direct la poarta viitoarei case. Nu știu cum au reușit săracii să învingă gropile de acolo, dar au făcut-o și au adus materialele de construcții în Bolintin Deal
Rezultatul a fost peste așteptări. Ne-am văzut visul cu ochii. Acum admirăm râul de pe băncuță. Sapa ne așteaptă și ea din când în când. 

Acest articol a fost scris pentru Spring Superblog 2020