miercuri, 30 martie 2022

Un termometru de incredere

Amintiri febrile din copilarie

Toti avem amintiri din copilaria noastra cu mama care sare ca arsa cand ne vede punand mana pe clasicul termometru cu mercur

- Ai grija sa nu-l spargi, nu te mai juca cu termometrul!

Sau amintiri cu momentele neplacute, atunci cand eram bolnavi iar mama inainte de a ne verifica temperatura agita termometrul acela vechi in aer. 

Momentele cu : 

- Gata? 
- Nu, mai tine-l putin. 
- Gata? 
- Nu, inca putin. 
- Cat mai trebuie sa-l tin? 
- Inca putin. 


Nu era usor pentru un copil sa tina 10 minute un termometru la subrat. Imi amintesc franturi din filmele SF in care vedeam atunci cum erau evaluati medical oamenii. Ceea ce atunci mi se parea fantastic acum este deja realitate.

Un termometru bun

Doar cine nu are copii nu stie cat de important este sa ai in casa, la indemana, un termometru performant, sigur si usor de folosit.

Temperatura este un indicator rapid al starii de sanatate. Masurarea temperaturii corporale este importanta pentru raspunsul terapeutic la medicamentele sau procedurile medicale administrate.

Din fericire, de-a lungul timpului, tehnologia a avansat si in domeniul termometrelor, aducand numeroase alternative la clasicul termometru analog cu mercur. 

Acum exista termometre din sticla digitale sau termometre electronice, termometre cu infrarosu, termometre ureche. Evident, ca in toate domeniile, si in piata termometrelor exista branduri in care poti avea incredere si termometre in care nu poti avea incredere, cu abateri foarte mari. 

Imi amintesc si acum cand, in plina pandemie de covid, cand era obligatorie verificarea temperaturii tuturor la intrarea in mall, paznicul a masurat temperatura unui client si i-a spus ca are 32. Clientul i-a replicat ca, in cazul in care termometrul este precis, nu mai conteaza daca are covid sau nu pentru ca este deja mort. Desigur, valoarea inregistrata de acel termometru nu avea nici o legatura cu realitatea.

Alegerea perfecta

In urma experientelor mele legate de necesitatea unui termometru precis si usor de folosit, am ajuns la concluzia ca este un foarte bun cadou pentru mamici si tatici, actuali sau viitori. Stiu cat de important este sa am mereu la indemana un termometru bun, chiar si in calatorii si vacante.

In urma testarii mai multor feluri de termometre, am ales intr-un final si am ramas la termometrul clinic, Geratherm clinic, un termometru digital, foarte precis, foarte rapid; cu un timp de masurare cuprins intre 30 de secunde si 3 minute. Mai folosesc si Gerathermnon contact, un termometru infrarosu care nu ar trebui sa lipseasca din casa niciunei familii cu copii. Termometrul Geratherm afiseaza temperatura in 3 secunde.

luni, 28 martie 2022

Hainele prietenoase cu mediul

“Ceva nu e în regulă aici”, se gândea Cornel. Am impresia că văd peste tot persoane, băieți sau fete, care sunt îmbrăcăți la fel, chiar tunși la fel, ba chiar au și acceași atitudine, același stil. Parcă sunt clonati. S-a legiferat clonarea și nu am aflat eu încă? Eu știam că suntem, fiecare în parte, unici.

Risipă și poluare

La fel ca în industria alimentară și în piața hainelor se știe că se face o mare risipă. Doar că  hainele se reciclează mai greu decât alimentele sau alte produse. Industria modei este considerată una dintre cele mai poluante din lume. 

Impactul nociv asupra mediului apare încă din procesul de fabricație al hainelor.
Coloranții folosiți în fabrici sunt foarte nocivi pentru mediu. Deșeurile textile rezultate în procesul de fabricație se reciclează doar în mică măsură. 

Se cumpără mult, de multe ori impulsiv, haine care se poartă puțin sau deloc. O activitate care nu este deloc ieftină. Se recicleaza puțin, majoritatea hainelor vechi ajungând la gunoi. Pentru a scădea costurile, se produc haine, până la 60%, din materiale sintetice ca nailonul sau poliesterul, materiale extrem de poluante. Altfel spus, «in plastic is fantastic”. Evident, fantastic pentru producători.


Soluții prietenoase cu mediul 

Prietena mea, la capitolul modă, este originală. Are un stil propriu al ei. Cred că acesta e unul din motivele pentru care m-am îndrăgostit de ea. Faptul că iese din tiparele obișnuite, pentru că nu copiază pe nimeni. Își comandă o parte din haine de la un magazin online de îmbrăcăminte și încălțăminte second-hand pe care l-a descoperit. Livrarea este gratuită și au, pe lângă astea, genți și accesorii second hand de toate felurile. 


În magazinul Second-Hand.ro hainele sunt atent selectate, nu au nici un defect sau urme vizibile de purtare, unele sunt chiar noi, fiindcă magazinul este în același timp, second hand și outlet

Se poate verifica fiecare colet la livrare. 




Reciclare, Reutilizare, Refolosire

Chiar și cu prietenii discutăm deseori pe tema aceasta: hainele. Ea le povestește cu încredere tuturor cum să te îmbraci cu ținute de calitate, de la branduri cunoscute, fără să cheltui prea mult și să fii, în același timp, prietenos cu mediul.  Un magazin de îmbrăcăminte second hand respectă câteva din principiile de bază ale respectării și protejării mediului: reciclare, reutilizare și refolosire. Este fix ceea ce trebuie. 

Ea preferă hainele din materiale naturale ; bumbac, in, cașmir, mătase sau cânepă. Deși sunt mai scumpe, sunt mai sănătoase și mai rezistente în timp. Este foarte determinată să protejeze planeta. 

A renunțat demult la mașină ei cu motor pe motorină și și-a achiziționat o mășină electrică. 


Selecteza cu răbdare tot gunoiul: menajer, plastic, metal și sticlă. Spală cu grijă toate ambalajele din plastic pentru că știe că nu se pot recicla dacă nu sunt curate. Eu mai glumesc cu ea : “planeta e în regulă, a trecut în viața ei prin pericole mai mari decât plasticul și poluarea oamenilor. Oamenii trebuie salvați, planeta a fost în regulă înainte de noi și va fi în regulă și după ce dispărem noi de pe suprafață ei.”

Dar, gluma e glumă, dar chiar și eu am început să-mi comand haine din același loc. De multe ori îmi comandă ea. Sunt foarte mulțumit de calitatea lor. Mă simt bine în ele și, foarte important pentru mine, mă costă mai puțîn decât cele cumpărate din magazinele clasice.

vineri, 25 martie 2022

Cu Sun Tzu în mașină


Nu am timp, dar vreau să citesc

Sunt reprezentant de vânzări la o companie de distribuție. Jobul meu implică deplasări cu mașina prin oraș de la un client la altul, dar din când în când și deplasări mai lungi în afara orașului. De 4-5 ore. În general, timpul îndelungat pe care îl petreceam în mașină la volan, îl consumam ascultând posturile de radio.
Zeci de minute de așteptare la câte un semafor cu muzică difuzată de posturile de radio. O  muzică pe care nu o suportam întotdeauna.  

Cum îmi  spunea un amic «Cornele, când se aude muzica asta pe geam la mine la bloc, nu sunt sigur dacă e muzică sau s-a declanșat alarma la o mașină din parcare».

Cititul în mașină?

Am renunțat ușor la «zgomotul de fundal» difuzat pe posturile de radio și am început să ascult diverse documentare și emisiuni de pe net. 
În ultimul timp îmi face plăcere să ascult în mașină cărți audio, în special din categoria dezvoltare personală și business.

Părinții mi-au insuflat de mic pasiunea pentru cărți. Am realizat de-a lungul timpului beneficiile cititului sub orice formă: îmbunătățirea capacității de memorare, dezvoltarea gândirii analitice, dezvoltarea capacității de focalizare și atenție, dezvoltarea vocabularului și a capacității de exprimare. Știu și că cititul previne boală Alzheimer, atât de prezentă în ultimul timp. 

De aceea nu am fost uimit să văd, dar sunt mereu fascinat de actorii cu o vârstă foarte înaintată, dar cu o minte extraordinar de lucidă, fiind o plăcere să ii asculți. Sunt convins că asta se datorează meseriei lor. 

„Cititul e pentru minte, ceea ce e sportul pentru corp.“ (Șir Richard Steele).


Tehnologia zilelor noastre, din păcate, a redus numărul cititorilor. Copiii nu mai au răbdare să citească.
Pozele și filmulețele pe care le pot urmării fără niciun efort sunt mult prea tentante.  Orice text mai lung de câteva rânduri, chiar scris cu super-prescurtari (mai multe litere alăturate pot înlocui tot atâtea cuvinte) nu prea are șanse să fie citit. Dacă nu are și o poză atașată, șansele îi scad și mai mult.

Din fericire, tehnologia a venit cu ceva bun și în domeniul cărților. Au apărut și au devenit din ce în ce mai populare cărțile electronice și cărțile audio.

Poți stoca acum pe un reader mii de cărți. Nu mai este nevoie de o biblioteca uriașă pentru a păstra și citi în orice moment cărțile dorite.

Ultima carte pe care am ascultat-o în mașină a fost Arta Războiului de Sun Tzu. Mă bucur că am găsit-o în format audio.

Cred că mi-ar fi fost greu să o citesc fiind o carte destul de stufoasă. O carte cu o avalanșă de informații, cu nume de personaje militare greu de pronunțat din istoria Chinei.
Deși este greu de crezut, având în vedere complexitatea ei, Arta Războiului a fost scrisă de generalul, scriitorul și filozoful chinez Sun Tzu, acum 2500 de ani. 
Cartea este împărțită în 13 capitole care tratează foarte detaliat, organizarea fizică și psihică a unui război. Mi-a atras atenția în special prin faptul că autorul insistă pe importantă cuceririi inamicului, atât cât este posibil, fără luptă, sau cu daune cât mai mici aduse acestuia („Artă supremă a războiului este de a supune inamicul fără a lupta”, ). 
Este greu de imaginat, mai ales pentru vremurile acelea, o cucerire fără distrugeri materiale, fără masacre sângeroase. 
Avansând în istorie, unul dintre cei mai cunoscuți cuceritori, împăratul Mongol Ginghis Han, avea să cucerească o bună parte din teritoriile chineze, devastand așezările și masacrand populația întâlnită în cale.

M-a interesat cartea mai ales datorită conjucturii actual când se desfășoară un război atât de aproape de granițele țării. 

Deși o bună parte din carte se referă la organizarea fizică a războiului din acea perioadă, cu detalii tehnice detaliate, autorul are și o serie de capitole referitoare la filozofia războiului, la propagandă, la moralul soldaților, la conjunctura favorabilă atacarii unui stat.

Propaganda de război descrisă în „Artă Războiului” am văzut-o folosită și în războiul actual, în ambele tabere. 
Fiecare parte afirmă, pe toate canalele: „Noi nu vrem război”, „noi apărăm o cauza nobilă, nu interesele noastre materiale”, „inamicul comite crime de război”, „ inamicul folosește arme interzise”, „cauza noastră este sacră”, „toți cei care pun la îndoială spusele noastre, sunt trădători”

Adevărul este că întotdeauna, undeva la mijloc și, de cele mai multe ori nu este cunoscut de marea masă a oamenilor. 

Evident, în zilele noastre, războiul nu mai are absolut nimic în comun cu un război de acum 2500 de ani. 
Sunt alte arme, alte strategii. Totuși, aspectele filozofice sunt încă de actualitate.

Am ascultat cu interes sfaturile autorului pentru garantarea reușitei într-un război desfășurat acum 2500 de ani.

Cum să folosești focul în război, cum să folosești terenul, costurile materiale ale unui război, rolul și importanța spionajului, mediul și timpul ales pentru desfășurarea războiului. 
Toate sunt elemente care formează pentru ascultător o imagine de ansamblu a unui război desfășurat în acea perioadă. Ascultătorul poate face paralele cu multe dintre conflictele actuale și le poate privi mult mai obiectiv.


Am fost foarte plăcut surprins de vocea naratorului: Vlad Rădescu.
El a avut o mare contribuție la ascultarea cu plăcere a acestei cărți. Cele 2 ore și 38 de minute au trecut absolut pe nesimțite și cu această ocazie am reținut cum se pronunță o serie de nume în limba chineză.
Sunt sigur că voi mai petrece momente plăcute la volan și de acum încolo în compania cărților audio, pe care abia le-am descoperit.
 

miercuri, 23 martie 2022

Femeile moderne aleg un mediu curat și produse sustenabile

Ce faci Cornele? S-a întâmplat ceva cu ține ? Ești cam abătut, cam absorbit în ultimul timp. M-am uitat pe vânzările tale și s-au dus rău în jos în ultimele săptămâni. Ești în perioada aia, știi tu, sau ce se întâmplă cu ține de nu mai dai randament? »

Eu sunt Cornel. Sunt reprezentant de vânzări la o firma care distribuție o gama foarte mare de produse care țin de igiena intimă, în special pentru femei, dar avem produse și pentru bărbați. Sunt produsele cele mai cunoscute din domeniu, mărcile cu reclamă la televizor, pe toate posturile tv, la toate orele. Sunt deja obișnuit cu ironiile pe seama mea din partea șefului și nu numai din partea lui. 
Toți cunoscuții mei au glume rezervate pe seama jobului meu. E adevărat că, atunci când le spun ce vânzări se fac și ce salariu obțin din comisionul aplicat la aceste vânzări, nu prea le mai arde de glume. Cu toate acestea, tot am niște rezerve, atunci când sunt întrebat unde lucrez. 
Conjunctura a făcut să ajung să vând produse de igienă intimă pentru femei dar, chiar și în această situație, eu îmi fac meseria cu seriozitate. Atunci când vând un produs trebuie să știu totul despre el și trebuie să am încredere în calitatea lui. Am lucrat înainte la o firma de distribuție a țigărilor dar nu prea mă simțeam bine în poziția aceea deoarece eu sunt total împotiva fumatului. Am plecat destul de repede de acolo. 

Nu îmi mai place ceea ce vând

Acum a trebuit să învăț totul despre tampoane, despre absorbante și despre toate produsele din oferta noastră. Am ca zona de vânzare farmaciile din zona de nord a orașului. Până acum, vânzările mergeau destul de bine. Odată cu pandemia, cifrele au început să scadă. Dar, recunosc că în ultimul timp nici eu nu prea mai am încredere în produsele pe care le vând. 
Nu prea mai am încredere în ele și poate și din cauza asta mi-au mai scăzut vânzările. Nu le mai promovez cu aceeași convingere ca înainte. 

Asta pentru că am descoperit că sunt, chiar și pentru produsele acestea, alternative mult mai bune, mai prietenoase cu mediul. 
Iar mie îmi pasă de mediul de pe planeta asta unde locuim momentan. 
Sortez cu atenție gunoiul, încerc, atunci când e posibil, să folosesc cât mai puțin plastic, sunt foarte atent la economia de apă, curent și gaze, mi-am vândut mășina pe motorină și mi-am luat una electrică și chiar mă îmbrac de la second hand. În ultimul timp ma tot întreb ce se întâmplă cu miliardele de tampoane și absorbante zilnice folosite. Ce impact au asupra mediului? Cât de poluante sunt? 

Ce alternative sunt?

Din discuțiile pe care le am zi de zi cu farmacistele la tema produse de igienă intimă pentru femei,  am aflat că există alternative mai bune. De exemplu există produse reutilizabile între 2 și 5 ani, reciclabile, super confortabile, prietenoase cu mediul, fără risc de iritații adică prietenoase cu zona intimă, sănătoase, fără chimicale, ecologice. 
 Aș putea face o comparație între o mășină veche, pe motorină și o mașină modernă, electrică. Mă gândesc la poluare, la mediu, la sustenabilitate. Se pare că tot mai multe femei, se gândesc și ele și trec la folosirea acestor produse.

Prietena mea folosește și ea produsele de la Femi.Eko® . De fapt, eu i-am sugerat să le încerce prima dată și de atunci a rămas fidelă mărcii. Până atunci nu auzise în viața ei de «cupă menstruală”, „chiloți menstruali”, “absorbante reutilizabile”. Acum recomandă și altora și spune că utilizarea cupei menstruale a salvat-o. 
Deși în general e o persoană foarte activă, până la utilizarea lor, o săptămâna pe lună reducea viteză, sarea peste mersul la sală, care îi plăcea atât de mult și chiar restrangea pe cât era posibil orice fel de ieșire. Mulțumită mie, acum nu mai este nevoită să ia nici o pauză. 


Între timp, gata, mi-am găsit și alt job. 

duminică, 20 martie 2022

Problema cu minimarketul

George era iar un munte de nervi. 
Starea asta începuse să se repete tot mai des în ultimul timp. 
Nu înțelegea ce se întâmplă cu afacerea lui. Avea un minimarket în centrul orașului. Vânzările erau acceptabile. Magazinul era bine poziționat, fiind pe o stradă aglomerată, cu trafic pietonal destul de mare, aproape de o stație de autobuz importantă. Oamenii se opreau dimineață, în drumul lor spre serviciu, să își ia în grabă o cafea, țigări, un sandwich, apă, dulciuri și băuturi răcoritoare. Vara scotea în față magazinului o vitrină de înghețată și una de băuturi răcoritoare. Minimarketul avea câte ceva din toate. Cele două fete angajate la vânzare nu stăteau aproape deloc.
Totuși, la sfârșitul lunii, abia dacă îi mai rămânea ceva după ce achita toate cheltuielile și salariile. Nu era deloc mulțumit. Pe undeva era o scurgere de bani. Avea senzația că undeva greșește ceva, în calculele lui, dar nu știa ce putea fi și asta îl innebunea. E adevărat că erau și multe cheltuieli. Avea de plătit salariile pentru cele două fete plus salariul lui unde, este adevărat, că își trecuse pe contract salariul minim, pentru a mai scădea puțin din impozit. Avea de plătit contabilul, curentul și gazele care se scumpiseră incredibil în ultimul timp, chiria spațiului, cheltuielile cu mașina lui de aprovizionare, adică motorină, asigurare, rată la leasing și reparații. 
Se aproviziona singur cu o parte din mărfuri. Cele mai multe, însă, erau aduse de firmele de distribuție. El nu percepea de la ele taxe de raft, taxe de apariție în broșuri, taxe de reclamă și așa mai departe, cum percepeau hipermarketurile. 

Cu toate astea nu înțelegea de ce nu i se acordau prețuri mai mici de către distribuitori, ba dimpotrivă, i se vindeau produsele cu prețuri chiar mai mari. 
George își plătea toate taxele corect și la timp. Nu vindea nimic la negru, nu făcea niciun fel de evaziune fiscală. 
Balanța de la contabil era oglinda reală a afacerii lui. În relația cu reprezentanții statului, cu toate că era corect, a trebuit să învețe însă și «tabla împărțirii», din păcate. Nu se putea altfel.
Îl mai enervau și attitudinea cunoscuților: "Ce îți pasă, boss! Ești patron! Tu n-ai nici o treabă. Relaxare totală. Așa e în viață. Unii muncesc, au job opt ore pe zi iar alții n-au niciun stres. Sunteți într-un concediu de odihnă permanent". 
Dacă ar fi știut ei că erau nopți în care nu putea dormi și că nu mai plecase în vacanță de doi ani, nu ar mai fi avut ieșirile acelea.
Într-o zi, stătea cu un amic,în magazin, la o cafea de 1 leu jumate de la automatul lui. Amicul făcea și el parte din lumea aceasta a micilor antreprenori. George i se plângea și lui de necazurile sale. Îi relata că deși vânzările mergeau, avea dificultăți în fiecare luna cu cash-ul, că nu înțelegea unde greșea în analizele făcute de el. Contabilul nu era consultant financiar și nu prea stătea de vorba cu el.  George îi ducea facturile, chitanțele și bonurile iar acesta, contra cost, îi dădea balanța în fiecare luna și bilanțul o dată pe an. El nu făcea analize de business.
Atunci a aflat prima dată de aplicația DoctorBusiness
A urmat sfatul amicului său, a încărcat ultima balanță în aplicație și, în cinci secunde, a primit un raport care i-a adus multe răspunsuri la nedumeririle sale. A aflat că vânzările erau ok dar furnizorul care avea cele mai mari rulaje era cel de țigări, unde era un adaos comercial foarte mic. Nu putea susține cheltuielile din profitul generat de vânzarea țigărilor. A aflat că avea imobilizat cash în mărfuri care stăteau foarte mult timp la raft. A descoperit și greșeli făcute de el în calcularea marjei de profit.

Pentru fiecare din problemele evidențiate în raport, aplicația a venit cu soluții. 
Era efectiv un consultant financiar. Îți oferea o analiză financiară și indicatorii de performanță foarte clar, pe înțelesul oricui. Toate aceste răspunsuri la problemele lui în 5 secunde. Și a costat doar 50 de lei.
Oare câți bani ar fi salvat dacă ar fi aflat mai devreme de această aplicație?

vineri, 18 martie 2022

Cum a luat George bacu’ la mate

George începuse să facă meditații la matematică cu o doamnă în vârstă, profesoară la un liceu din oraș. Își amintește cum îl împinsese de la spate tatăl lui: « Bă băiatule, nu se mai poate așa, ai nevoie urgent de o pregătire suplimentară la matematică! Uite, ți-am găsit pe cineva. E o doamna pe care am găsit-o într-un anunț din ziar »

Nu a putut să îl contrazică în privința necesității meditațiilor. Nu se simțea pregătit pentru examenul de bacalaureat. La liceu se preda foarte puțin. La matematică se obțineau note bune foarte ușor. 


Dacă profu’ avea o zi bună, dădea 10 pe bandă rulantă și chiar în zilele în care era mai nervos, nu dădea note mai mici de 7. 
Toată lumea părea mulțumită: copiii erau relaxați și nu aveau mari emoții la mate, părinții erau mulțumiți de copiii lor care obțineau note așa de bune, profu’ era mulțumit că nu era stresat de părinți.

Pentru meditații George făcea un drum cu autobuzul de aproximativ o ora, dus/întors, o dată pe săptămâna. Își amintea cum respira greu prin masca medicinală, purtată corect, peste nas. Simțea că recirculă mereu aerul pe care îl expiră, masca începea să se umezeasca pe interior și avea o senzație neplăcută. 
Ar fi tras-o sub nas dar era cam timid, nu ar fi îndrăznit să înfrunte privirile celorlalți călători dacă ar fi făcut-o. Își amintea de aglomerația din autobuz, plin de doamne și domni pensionari, cu cărucioarele lor, primite de la farmacia inimoasă, pline cu legume cumpărate de la piață. Își amintea de privirile unora dintre  ei, pline de reproșuri dacă întârzia să le ofere locul pe scaun.

Doamna  de la meditații era în vârstă, nu putea sau poate nu își dorea să facă meditații online. Își amintea de mobila veche din apartamentul ei și de mirosul de muzeu din cameră. Doamna nici măcar nu avea un smartphone. Folosea încă un telefon din acela vechi, cu butoane. Nu accepta să primească banii pentru meditații prin bancă așa că George îi dădea, de fiecare dată, la sfârșit, banii primiți de la părinți.

Drumul era obositor, stresant și riscant. Îi era teamă să nu cumva să ia covid de la vreun călător din autobuzul acela atât de aglomerat.

Părinții au înțeles și ei situația și au trebuit să găsească o altă soluție.

Aveau nevoie în continuare de meditații la matematică dar unde să găsească ceva care să corespundă condițiilor la care aspirau ei.

Căutau o instituție serioasă care să ofere meditații la matematică online.
Așa au ajuns la Centrul Unirea. Aici se făceau exact ceea ce căutau ei : meditații la matematică pentru bacalaureat.

Din fericire, condițiile de predare au fost exact pe gustul lui. 
A fost o schimbare foarte benefică. A dat uitării obositoarele drumuri săptămânale. Plățile se făceau și ele online. Acum stătea comod acasă, pe scaunul lui comod, în față laptopului. Se simțea în mediul lui. Profesorul era foarte bine pregătit pentru predarea online. 
George a început destul de repede să se simtă mai sigur pe el la capitolul pregătire bac la matematică, capitol de care se temea cel mai mult până atunci.
În final a reușit. 

miercuri, 16 martie 2022

Boala celiacă, înainte și acum

Am fost diagnosticat cu boala celiacă încă din copilărie. Părinții mei au obsevat că, deși mâncam ca un copil normal, eram tot mai anemic, fără energie și apatic. 

M-au dus la spital și după câteva diagnostice puse greșit un medic a realizat cauza simptomelor. De atunci alimentația mea a trebuit să se schimbe. Asta se întâmpla în anii 80. Îmi amintesc că medicul recomandase părinților să îmi cumpere banane dar acest lucru era imposibil în acea perioadă. De unde banane? 

În plus, evident tot ce conținea făină a trebuit să dispară din alimentația mea, și asta nu era deloc ușor. M-au trecut pe mămăligă și îmi amintesc că am mâncat în copilărie atât de multă mămăligă încât azi nici nu vreau să o mai văd. Uneori nu se găsea nici măcar mălai deoarece se exporta mult, în special la ruși, România avea o relație specială cu ei, după cum spuneau părinții : "noi le dăm porumbul și ei, în schimb, ne iau grâul". 

În acea perioda era foarte dificil pentru părinți să asigure o alimentație specifică acestei boli. În perioada de sezon a legumelor și fructelor se descurcau mai ușor și mai ieftin dar în rest era mai greu. Cine găsea atunci chia, migdale, caju sau in prin magazine? 

Auzise măcar cineva că există amarant, hrișcă, mei, quinoa, sorg, teff sau orez sălbatic? Cine găsea la magazin ulei de măsline, avocado, făină fără gluten, sau chiar unt ?

Băiețelul meu a fost diagnosticat cu aceeași boală. De ce mă temeam, din păcate, nu am scăpat. Din fericire, acum sunt alte vremuri. Știința nu a stat pe loc și s-au făcut progrese atât în diagnosticarea precoce a bolii dar și în industria alimentară.

În vremurile astea foarte mulți oameni, care deși nu suferă de această boală, elimină carbohidrații din alimentația lor din diverse motive, țin diete speciale sau cred că nu sunt benefice pentru sănătatea lor. 

Azi există magazine online specializate în furnizarea alimentelor destinate celor cu intoleranță la gluten chiar și la noi. De exemplu, oricine poate intră pe nextstep.ro, poate găși acolo o varietate de alimente sigure, făinuri, paste și chiar dulciuri. Aprovizionarea, chiar și pentru aceste alimente speciale, este acum la un click distanță. Cine dintre cei cu intoleranță la gluten, nu a auzit de produsele Orgran? 

Fabrica Orgran produce de 38 de ani alimente 100% fără gluten, potrivite pentru persoanele care suferă de alergii. Spre satisfacția băiețelului meu, am putut să-i ofer fără să am dubii privind siguranța lor, biscuiți, produse pentru micul dejun și chiar paste pentru prânz sau cină.  

luni, 14 martie 2022

O poveste cu final profitabil

“Cine crede că un dezvoltator imobiliar are o viață ușoară, habar nu are ce implică această activitate”, le spunea George destul de des cunoscuților săi care aveau impresia că el are o viață de invidiat.
George fusese foarte aproape de marginea prăpastiei.
S-a descurcat bine de mic. În liceu vindea scutiri medicale; în facultate și-a adus o mașînă de spălat în camera sa de cămin, și oferea colegilor servicii de spălătorie de haine. Evident, administratorul căminului nu închidea ochii gratuit. George învățase de mic tabla împărțirii, atât de necesară în lumea afacerilor.
Nu a fost angajat niciodată. 
Sprijinit de familie, a început cu o casă mică pe care a construit-o și a vândut-o. A continuat câțiva ani în același fel, acumulând, în tot acest timp, experiență. La început a construit și vândut pe persoană fizică, la limita legilor. 
Ulterior s-a dezvoltat, și-a înființat o firmă, a angajat oameni pe diferite posturi. A învățat să relaționeze cu salariații săi, să negocieze cu prestatori de servicii. Și-a cultivat relațiile cu administrația statului, de care depindea pentru obținerea autorizațiilor, a învățat să negocieze cu furnizorii, s-a perfecționat în domeniul vânzărilor.
Cu toată experiență acumulată, ajunsese, însă, pe muchie de cuțit.
Avea în derulare un proiect imobiliar ceva mai mare pentru el. Construia un șir de cinci vile duplex. Era destul de aproape de finalizare cu ele dar intrase într-un blocaj financiar. 
Casele erau deja contractate. Incasase, conform contractelor, avansuri de la viitorii proprietari. Banii îl ajutaseră să avanseze până la stadiul actual, dar, dacă nu reușea să le termine la termenul stipulat în contracte, urma să plătească penalități foarte mari. Nu numai că nu ar mai fi avut nici un profit, dar mai trebuia să vină și cu bani de acasă. Mai avea de montat instalațiile sanitare și termice, centrale, instalațiile electrice, finisajele convenite cu viitorii proprietari. A început să întârzie acordarea salariilor. Furnizorii au început să ceară tot mai insistent plata pentru materialele și serviciile oferite. Dezastrul îi bătea la ușa. Începuse să nu mai poată dormi noaptea.
Dacă făcea rost repede de suma necesară, finaliza proiectul și apoi putea încasa, la predarea locuințelor, ultima tranșă de la proprietari, dar de unde să facă repede rost de bani.

A avut mare noroc cu o cunoștință care trecuse prin acceași experiență. Acesta l-a sfătuit să apeleze la Claret Credit. În cazul lui, aceștia s-au mișcat foarte rapid și îl l-au scăpat din impas.
George i-a urmat sfatul. I-a contactat. Le-a explicat situația lui. Le-a trimis pe mail niște balanțe, bilanțuri și alte câteva acte. S-au mișcat foarte repede fiind specializați în credite pentru dezvoltatorii imobiliari.

În câteva zile semna contractul de împrumut cu ei și avea banii în cont. Și-a achitat rapid furnizorii, salariații și a plătit firmele partenere pentru finalizarea proiectului.
A reușit să se încadreze în timp și a predat proprietarilor casele comform contractelor semnate cu aceștia. A scăpat. Putea să respire ușurat.
Evident, profitul a fost mai mic, trebuia să plătească dobânda la creditul contractat, dar era totuși un profit. Nici nu voia să se gândească ce s-ar fi putut întâmpla dacă nu obținea rapid împrumutul. În afară de asta, creditul imobiliar îi permitea chiar să înceapă următorul proiect. Și mai ambițios decât precedentul. 
 

vineri, 11 martie 2022

Mai simplu e mai bine

     - Cum stai cu etapele pentru casă ta mult visată, Cornele? Merge treaba? Hai că până termini tu, te prinde iar o pandemie în garsoniera ta.

Amicii Florin și Cornel, stau, așa cum o fac destul de des, la o cafea.

    - Până acum a mers încet spre foarte încet. Știi că a durat mult și până am găsit un teren pe gustul meu. A durat ceva și până am făcut proiectul pentru că arhitectul desena nave spațiale. În final, când a înțeles că eu doresc o locuință destul de mică și foarte eficientă energetic, independentă dacă se poate, am terminat și proiectul. 
Apoi, am tras aer în piept pentru că știam ce mă aștepta în continuare: birocrația de la stat, teancuri de hărții și hartiute pentru a obține autorizația de construcție. Am trecut și peste asta.

   - Nu era mai simplu să cumperi o casă gata făcută? întreabă Florin.

   - Păi am căutat, dar nu am găsit ceva care să-mi convină. Ceva care să fie ok pentru bugetul meu și, în același timp, să corespundă dorințelor mele. În afară de asta, când o construieșți tu, ai siguranța materialelor folosite, știi ce bagi în ea. Știi și tu cum construiesc acum unii dezvoltatori.

    - Ai găsit o firma bună, să se apuce de treaba? îl chestiona Florin.

   - Am găsit în final o firma acceptabilă. Până la ea a trebuit să i-au contact cu tot felul de gigei, dorei și firme cu niște prețuri imense.

  - Materiale de construcții ți-ai luat? Am auzit că s-au scumpit foarte mult.

  - Păi a crescut prețul la curent, la gaz, la motorină; normal că a crescut și la materialele de construcții. Unde mai pui că materialele astea de construcții sunt și plimbate cu camioanele. Multe camioane transportă materialele la marile magazine specializate și apoi alte multe camioane transporta materialele la clientul final, persoane fizice sau dezvoltatorii imobiliari. Ghici, Florinele, cine plătește motorina camioanelor? Eeee ?

  - Păi dacă ai luat de la magazinele astea am impresia că ai contribuit și tu cu ceva la motorină aia.

   - Aaa, eu nu, mă știi doar, nu m-am născut ieri. E adevărat că întâi am alergat și prin magazinele astea. E un sport destul de epuizant și stresant. Singurele sugestii pe care ți le oferă personalul acestor mari magazine și pe care poți să le crezi fără suspiciuni, sunt cele în care îți explică pe ce culoar găsești ce cauți. Restul pot fi povești. Dacă îl întrebi ce cărămidă să iei, probabil el își va aminti imediat că managerul i-a zis să dispară urgent nu știu ce cărămizi care stau de prea mult timp pe stoc, că, dacă nu, se evaporă mărirea lui de salariu . Ghici ce cărămizi va începe el, brusc, să laude? E valabil pentru orice produs de la ei.

   - Daaa. Știu și eu cum e cu magazinele astea. Ultima oară când am ajuns acasă obosit și fizic, dar și stresat de aglomerația și nebunia de acolo, m-a anunțat și aplicația de pe telefon că, după un drum la un astfel de magazin, am atins 10000 de pași!

   - Corect. Așa că am căutat eu niște alternative la sistemul acesta clasic și așa am ajuns la Vindem-Ieftin.ro și depozitul lor virtual. Știi că mie îmi plac lucrurile simple, eficiente și de calitate. Ei au găsit o varianta mai simplă și mai ieftină pentru cei care au nevoie de materiale de construcție. E foarte simplu cu ei. Și în plus, la ei găsești absolut tot: materiale pentru structură și fundație, acoperișuri, izolații, tâmplărie PVC, instalații electrice, instalații termice, instalații sanitare, tencuieli decorative, orice. 
  • Le trimiți necesarul tău de materiale
  • Ei negociază direct cu producătorii și îți trimit prețurile obținute. Pentru că negociază cantități mari și au alte relații cu producătorii și prețurile sunt foarte avantajoase.
  • Dacă ești de acord cu prețurile care îți sunt livrate unde vrei, camionul va ajunge direct la tine. Deci se taie costul generat de transportul până la depozitul marelui magazin, costul manipulării la depozit, costul gestiunii și stocării la magazin. Clientul nu mai face drumuri din magazin în magazin. Face totul de acasă.
   - Aha. E bine de știut. 

miercuri, 9 martie 2022

O primăvară agitată

Primăvara din viața ei

  - Îți urez să ai o primăvară frumoasă, draga mea soție! spune Florin, oferindu-i cu zâmbetul pe buze un buchet de zambile albe în ghiveci și un frumos mărțișor artizanal, din lemn, înfățișând un ghiocel.

De când au apărut tot mai mult florile în ghiveci Florin oferă mai des flori. Trandafiri la ghiveci, lalele la ghiveci. Se bucură să știe că nu se vor usca în câteva zile. Nu îi plăcea să ofere flori tăiate, să le privească apoi cum se usucă în câteva zile și apoi sunt aruncate la gunoi. Din același motiv, nici de Crăciun nu cumpără brazi tăiați preferând să cumpere la ghiveci, deși costă mai mult. Ulterior îi plantează prin diferite locuri, la țară, în pădure, peste tot unde e posibil.


Stresul și efectele lui nocive

Florin își iubește și admiră soția la fel de mult că în adolescență. A fost idealul lui feminin atunci când a întâlnit-o iar acum este idealul lui de soție. Nu își explică de unde are ea atâta energie și pasiune pentru tot ce face. Lucrează la o corporație unde are șefi peste șefi, peste șefi, iar acționar principal este un fond uriașe de investiții cu sediul la o căsuță poștală de pe o insuliță unde nu se percep taxe. Toată ziua în casă se aud termeni corporatiști și o îmbinare între română și engleză : proiecte, deadline-uri, meeting-uri, task-uri, contend-uri și tot așa. Salariul este foarte bun dar se muncește mult iar mediul este o sursă constantă de stres.

Izolarea din cauza pandemiei, telemunca, excesele alimentare din iarnă au dus automat la apariția unor rotunjimi considerate inestetice și la apariția unui număr îngrijorător pentru ea pe afișajul electronic al cântarului din baie. Lucrurile nu mai puteau continua așa și au început să se ia măsuri drastice.


Transformarea de primăvară

Sport, dietă, plimbări în natură

Odată cu venirea primăverii la ei în casă s-au declanșat toate pregătirile posibile pentru imaginea de vară.
Bicicleta de cameră și-a schimbat destinația din suport de haine și de alte diverse lucruri a devenit aparatul de pregătire fizică pentru care a fost conceput inițial.
S-au reluat plimbările zilnice pe jos prin parc, pe străzile orașului sau până la magazin și înapoi, fără oprire până când aplicăția de pe telefon o anunță că e suficient. Numărul de pași setați este atins. . Florin nu face toate plimbările astea. El are impresia, uneori, că își face numărul de pași zilnic doar mergând până la poartă și înapoi când curierii aduc colete iar alți curieri vin să ridice retururi de haine și încălțăminte, parfumuri, poșete, etc.



Tot primăvara încep să se înmulțescă vizitele și la salonul de înfrumusețare. Florin este uimit de energia și de sumele de bani alocate de femei pentru a se încadra în standardele de frumusețe actuale.
Nu credea că e adevărat dar a auzit și văzut că sunt proceduri la saloanele de înfrumusețare care pot dura și patru sau cinci ore. Nu mai spun cât de uimit este și de capacitatea lor de a suporta durerea la ședințele de epilare. Nu are în cercul lui de cunoștințe, bărbați capabili să îndure asemenea durere. Este adevărat că știe niște bărbați care merg des la epilat, manichiură sau pedichiură, dar, oricum, pe ei nu îi consideră chiar bărbați. Dar nu despre asta e vorba.
El se gândește tot mai des că a greșit că nu s-a angajat undeva în industria frumuseții feminine. Poate azi ar fi stat mai bine cu banii.
De la 1 martie reîncepe și dieta alimentară. Asta înseamnă că la fiecare masă alimentele sunt alese atent, cântărite și asociate după indicații speciale. Spre nemulțumirea lui Florin, în frigider predomină salatele, legumele, fructele și cerealele integrale.


Imagine completă transformată și mentinută doar cu SpringFarma

Pe lângă dietă, sport și plimbările în natură, soția lui, foarte atentă la imaginea ei în ansamblu, a început să aleagă cu o și mai mare atenție și produsele cosmetice pe care le folosește. Are un colțișor destinat procedurilor cosmetice zilnice: un scaun, o măsuță specială și o oglindă frumoasă. Florin, ca majoritatea bărbaților, habar nu are de mulțimea produselor aflate prin sertare și pe măsuța soției. Dar, înainte de 8 martie a încercat să fie mai atent la unele aspecte pentru a descoperi idei de cadou.

Așa a observat că soția lui e fidelă unor anumite mărci. Are permanent pe măsuță produse La Cabine. A citit și unele etichete ale lor: La Cabine flash effect, La Cabine flash hair, La Cabine Botox Like, La Cabine Collagen boost. Pentru el nu înseamnă nimic la prima citire a numelui, dar pentru că e și el foarte mulțumit de rezultatele lor, și le-a notat pentru viitoarele cadouri. Vede pe chipul ei rezultatul acestor produse și îi plăce să o privească uneori cum le aplică cu multă atenție, plăcere, îndemânare și răbdare.
De aceea nu îl deranjează să ridice multiplele colete de la SpringFarma, magazinul online. Ba chiar e tentat să încerce și el niște produse văzute pe site, în special ceva pentru împiedicarea căderii părului, care începe să îl părăsească.

Vara se vede ce a adus primăvara

Anul acesta planifică să meargă în concediul de vara pe litoralul din Spania, în Marbella. Așteaptă cu nerăbdare să se bucure de nisipul fin și apă turcoaz în stațiunea aflată în sudul Spaniei, pe malul Mării Mediterane, să încerce bucătăria locală și să viziteze faimosul oraș turistic. Aflase de la colegii ei că e foarte frumos acolo, i-au dat tot felul de ponturi și recenzii despre stațiune. Speră că nu vor fi probleme cu Covidul sau alte necazuri și vor putea călătorii fără probleme. Sunt vaccinați amândoi. Florin, că să scape mai repede s-a vaccinat cu Johnson.
  - Și vaccin și șampon, maestre, te scapă gratuit și de covid și de mătreață!cum glumește amicul său Cornel. Este sigur că va fi o vacanță perfectă pentru că mulțumită de rezultatele transformării din primăvară, soția lui va străluci și mai fericită sub razele spaniole.