Am ieșit la un cico cu un prieten vechi.
- Auzi, tu nu ziceai că vrei să dai la poliție?
- Da, măi, ziceam. A fost visul meu și am tot spus-o pe parcursul liceului „Vreau în politie” „asta e de mine”, îmi spuneam mereu. Job sigur, salariu ok dar mai ales uniformă, mașină cu girofar, arme, fete, imagine super în ochii tuturor. Surpriza neplăcută a fost că am picat la proba de educație fizica.
- Ai picat la sport? îl întreb eu uimit. Aa, daaa, erai cam obosit, acum îmi amintesc. Tu oricum ai fost mereu cam certat cu sportul. Dar, eu am văzut o mulțime de polițiști atât de grași încât transpirau și de la efortul de a coborî din mașină. Ei oare cum au trecut de proba fizica? Și ce șanse sunt să ajungă din urma un infractor care o ia la fuga?
Ne amuzăm un pic în timp ce mai sorbim din cico prin paiele colorate.
- Nu știu, îmi zice prietenul, brusc mai serios. Poate grașii compensează la inteligență. Parcă nici eu nu eram prost, dar examenul ăla a fost primul picat din viața mea. Am fost foarte dezamăgit. Mi se părea că am eșuat în cel mai important aspect din viața mea. Am avut multe nopți nedormite, mă simțeam un ratat. Eram convins că după un an voi încerca din nou. Dar, știi, mi-am schimbat părerea. După ce m-am scuturat de miturile și imaginile preconcepute din jurul vieții de polițist pe care le au în special adolescenții, am putut vedea cu adevărat cum ar fi putut arata activitatea mea de zi cu zi. Să te confrunți zilnic cu tot felul de drame, tot felul de infractori, violatori, drogați, ucigași. Aș fi avut o viață pe care acum nu o concep. M-aș fi simțit ca în mijlocul „Știrilor de la ora 5” de la Protv, combinate cu „Acces direct” de la Antena. De ce ar alege cineva asta?
- Cineva trebuie să facă și asta în țara noastră. Poate cei care au ales asta, au un simț al datoriei fata de țară, de oameni. Au depus și un jurământ. Au satisfacția să găsească și să elimine gunoiul din mulțime. Iar, după program, poate se detașează de serviciu. Lasă uniforma și mașină și pot pleca în parc cu copiii.
Am plecat acasă gânditor, dar convins că prietenul meu are dreptate. Tot ce ni se întâmplă în viață, experiențe sau evenimente nefericite sau nu, se întâmplă cu un scop. Tot ce ni se întâmplă este spre binele nostru, chiar dacă pe moment nu îl vedem. Trebuie doar să schimbăm unghiul din care ne uităm.
- Auzi, tu nu ziceai că vrei să dai la poliție?
- Da, măi, ziceam. A fost visul meu și am tot spus-o pe parcursul liceului „Vreau în politie” „asta e de mine”, îmi spuneam mereu. Job sigur, salariu ok dar mai ales uniformă, mașină cu girofar, arme, fete, imagine super în ochii tuturor. Surpriza neplăcută a fost că am picat la proba de educație fizica.
- Ai picat la sport? îl întreb eu uimit. Aa, daaa, erai cam obosit, acum îmi amintesc. Tu oricum ai fost mereu cam certat cu sportul. Dar, eu am văzut o mulțime de polițiști atât de grași încât transpirau și de la efortul de a coborî din mașină. Ei oare cum au trecut de proba fizica? Și ce șanse sunt să ajungă din urma un infractor care o ia la fuga?
Ne amuzăm un pic în timp ce mai sorbim din cico prin paiele colorate.
- Nu știu, îmi zice prietenul, brusc mai serios. Poate grașii compensează la inteligență. Parcă nici eu nu eram prost, dar examenul ăla a fost primul picat din viața mea. Am fost foarte dezamăgit. Mi se părea că am eșuat în cel mai important aspect din viața mea. Am avut multe nopți nedormite, mă simțeam un ratat. Eram convins că după un an voi încerca din nou. Dar, știi, mi-am schimbat părerea. După ce m-am scuturat de miturile și imaginile preconcepute din jurul vieții de polițist pe care le au în special adolescenții, am putut vedea cu adevărat cum ar fi putut arata activitatea mea de zi cu zi. Să te confrunți zilnic cu tot felul de drame, tot felul de infractori, violatori, drogați, ucigași. Aș fi avut o viață pe care acum nu o concep. M-aș fi simțit ca în mijlocul „Știrilor de la ora 5” de la Protv, combinate cu „Acces direct” de la Antena. De ce ar alege cineva asta?
- Cineva trebuie să facă și asta în țara noastră. Poate cei care au ales asta, au un simț al datoriei fata de țară, de oameni. Au depus și un jurământ. Au satisfacția să găsească și să elimine gunoiul din mulțime. Iar, după program, poate se detașează de serviciu. Lasă uniforma și mașină și pot pleca în parc cu copiii.
- Așa e. Nu e o activitate pentru oricine. Pentru mine, în mod sigur, nu este. Mult mai târziu am realizat că de fapt nu trăisem un eșec, ci un miracol. Cineva acolo sus a avut grijă să mute macazul la timp, iar destinul meu să nu o ia în direcția aceea. Până să concluzionez asta a durat ceva. Chiar am citit și ceva cărți despre eșecurile din viața noastră. Principala învățătură a fost că cel mai mult contează, de fapt, cum ne raportăm noi la acel eșec și din ce unghi vedem noi lucrurile. Eu pe atunci, mi-am schimbat perspectiva și am încercat să caut și să văd ce câștig, nu ce pierd din fiecare situație trăită. Așa am ajuns să includ acel eșec în cartea vieții mele, la capitolul Experiențe dezvoltare personală. Un capitol pe care îl consider extrem de important și care nu ar trebui să îi lipsească nimănui din portofoliul vieții.
O clipă s-a lăsat tăcerea. Eu mă gândeam la cele spuse de el și la faptul că nu mai analizasem viața și tot ce ni se întâmplă din acest punct de vedere. Poate pentru ca nu îmi aminteam să fi trăit așa o experiență care să mă scuture din temelii, poate pentru că, pur și simplu mergeam prin viață după cum mă ducea valul. Nu prea mă gândisem vreodată cum mă ajută să mă dezvolt personal una sau alta.
- Deci tu zici, îl întreb eu, că un Sfânt de acolo de Sus, a hotărât să o facă pe Furnizorul tău de Experiențe și să te facă să experimentezi eșecul pentru a te dezvolta și a găsi jobul la care nici nu ai fi visat pe atunci?
Parcă ai ajuns ghid turistic. Îți place? E ceea de ce aveai nevoie deși tu nu o știai?
- Da-da, e un job perfect pentru mine! Am libertate, posibilitatea de a întâlni mereu alți oameni. În general cei cu care lucrez sunt oameni veseli, inteligenți, optimiști. Cred că, fără să pot controla asta, preiau în fiecare zi starea lor de spirit. Prefer să am contact cu turiștii și nici nu vreau să mă gândesc, cum ar fi să vorbesc în fiecare zi cu personajele din jurul polițiștilor. Și în plus, îmi dau seama că de fapt, întotdeauna am fost o persoană cu nevoie mare de libertate. Nu aș fi suportat șefii sau orice alta autoritate.
Acest articol este scris pentru Spring Superblog 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu