Casa din lanul de porumb al copilăriei

Pe terenul din Bolintin Deal, destul de aproape de București, bunicii puneau, în copilărie, porumb. Ehe, de cîte ori am mers eu acolo, pe malul râului Sabar, în județul Giurgiu, la săpat și strâns de roade! 

Nu îmi plăcea prea mult munca la câmp, dar, putea cineva să o refuze pe mamaie ? Așa că, dacă nu voiam să ne atragem dezaprobările ei pe viață și să nu ne mai primească în curtea ei în timpul vacanțelor de iarnă, trăgeam de sapă la greu. Și avea de muncă acolo, nu glumă ! 

Terenul cu vedere la lac m-a făcut să visez încă de pe atunci la o căsuță a mea în zona aia. 

La fiecare tură de sapă îmi imaginam diverse detalii ale viitoarei case, dar și ale terasei din spatele ei. Știam de  pe atunci că vreau să am și o livadă de pomi fructiferi, o grădină, dar și niste băncuțe de unde aș fi putut admira priveliștea mirifică către râu.

În momentul în care am ajuns proprietar cu acte al unei bucăți de teren de acolo, m-am și apucat de punerea în practică a visurilor mele din copilărie. 

Un vecin de teren își construise deja o casă acolo cu vreo doi ani în urmă. Când ne-am întâlnit pe acolo, mi-a împărtășit din experiența lui cu construcția casei. 

  - Vecine, iți zic din start, mare atenție la costurile materialelor. Eu am făcut niste greșeli care m-au cam ars la buzunar,atunci când le-am cumpărat. 

    - Pai de unde le-ai luat? 

   - M-am grăbit și m-am dus ca turma la Hypermarket Bricolaj 

  - A, pai eu stiu cum stă treaba cu aștia. Te duci acolo doar să te uiți când ai timp. Dar de cumpărat, la ce prețuri au, cel mult, poate doar baterii de telecomandă, 

 - Mda, eu am pierdut o grămadă de timp. Mă doare capul doar când îmi amintesc cât de complicat a fost totul. 

 - Pai eu vreau ceva simplu și rapid, vecine, eu n-am timp să stau prin depozite și nici nu stau așa de bine cu banii. Nu pot să îi plătesc eu salariul vânzătorului și manipulantului de la hypermarket. 

  - Bine macar că aștia de aici, de langa noi, au patronul  roman. De la cei din oraș nu aș cumpăra nimic. Sunt genul de multinațională care are ca patron o căsuță poștală din nu stiu ce insulă și impozite zero pentru România. Așa am auzit. Așa că, zero bani și pentru drumul nostru din comună. Vezi cum arata? Cică ultima oară s-a lucrat la el pe vremea lui Tudor Vladimirescu când s-a dus în București și a trebuit să treacă pe aici. Să îți cari materialele pe drumul de aici e o aventură. 

Nu m-am lăsat descurajat de vecin și am continuat sa fac pas după pas spre materializarea visului nostru. 

La început am făcut proiectul bineînțeles. Am obținut autorizația de la primărie. Am găsit niste meseriași chiar în comună, așa că rămăsese doar să le aduc materialele. 

Nu am mers la magazinele mari cunoscute. Am cercetat întâi piața pe internet, am comparat prețuri, am cerut oferte, am fost și prin câteva depozite. Am ales să cumpăr de la Vindem - ieftin, pe care îl găsisem pe net și care s-au dovedit a fi cei mai avantajosi pentru mine. 

După lunga așteptare și lupta dură cu birocrația, am obtinut, in sfarsit autorizația. Partea cu materialele de construcții a mers brici și am ieșit și mult mai ieftin decât dacă le-aș fi luat din hypermarket. Făceam calcule în fiecare moment. Aveam un excel în care făceam comparații între diverse oferte și notam banii dați . Am fost de la început până la final mulțumit văzând câți bani am reușit să economisesc.

Am luat de la ei cam tot: cărămidă, BCA, ciment, mortar de zidărie, polistiren, adeziv de polistiren, tencuială decorativă pentru exterior, gleturi, sape, chiar și vopsea lavabilă pentru interior. Și ce a fost mai important a fost că le-am primit direct la poarta viitoarei case. Nu știu cum au reușit săracii să învingă gropile de acolo, dar au făcut-o și au adus materialele de construcții în Bolintin Deal. 

Rezultatul a fost peste așteptări. Ne-am văzut visul cu ochii. Acum admirăm râul de pe băncuță. Sapa ne așteaptă și ea din când în când. 

Acest articol a fost scris pentru Spring Superblog 2020