marți, 26 martie 2019

Iarta-ma, dar îmi trebuie un scaun (Citat din filmul "Sfantul Mitica Blajinul". 1982)

« Spune-mi ce scaune ai in bucatarie ca sa-ti spun cine esti » 
Nea Costel, tamplar filozof.

Nea Costel a fost cel care mi-a zis aceasta cugetare profunda, urcat pe un scaun, pentru a monta usa unui corp suspendat, in bucatarie.
  - Sa nu imi spui ca  ti-ai luat mobila noua de bucatarie si ramai cu scaunele si masa asta,  a continuat el reprosul.
M-am uitat si eu la ele. Stiam deja ca nu aratau prea bine. Erau niste scaune albe, din plastic, matuite de timp. Aratau ca niste scaune ieftine pentru terasa.Din alea de la noi de la piata. 
Nea Costel le-a observat pentru ca era sa se rupa unul sub el. Intre noi fie vorba, nu ar fi o surpriza, el fiind bun prieten cu shaorma mare cu de toate. Se inalneste cu ea si la pranz si seara, la o bere, impreuna cu partenerul lui de munca.
Dar totusi scaunele nu aratau bine si trebuiau schimbate.
- Pai le schimb, nea Costel. Nici pe astea nu le-am cumparat eu. Le-am luat impreuna cu locuinta. Vechiul proprietar nu le-a mai vrut. Ce zici, unde gasesc ceva frumos ? Vreau patru scaune si o masa de bucatarie. Vreau ceva, care sa se potriveasca cu mobila asta.
- Fii atent, intamplator am vazut ieri ceva la piata Obor. Am tras pe dreapta pentru ca imi picase sos de la shaorma pe bluza. Am vazut acolo pe trotuar, intre niste canapele frumoase cu flori pe ele, scaune de bucatarie. Cred ca aveau si mese. Acolo poti scoate si un pret bun.
- Bun! Maine merg sa ma uit, ii zic eu, uitandu-ma la petele de pe bluza lui, rezultate, probabil,in urma incidentului de ieri.
Evident ca nu intentionam sa merg la Obor. Eu si nea Costel se pare ca nu avem aceeasi viziune despre frumos. Eu aveam deja o idee. Vazusem pe internet sute de modele. Nu imi plac mesele sablon cu picioare reglabile, din teava de tabla. Sau cu acelasi blat ca la mobila de bucatarie. Stiu ca se poarta si sunt mai ieftine dar daca vrei ceva deosebit, cauti mese adevarate.

Am ales de pe internet ceva si elegant, si comod in acelasi timp. Mobila de bucatarie fiind maro, am ales un set de masa cu scaune de aceeasi culoare. Insa masa este din lemn masiv de stejar si se poate extinde, printr-un sistem calitativ, de la o masa de patru persoane la o masa de sase persoane. 
De atunci, cinele in familie au devenit mai placute si mai sanatoase. Da, mai sanatoase. Cand stai la o masa atat de eleganta nu iti permiti sa mananci shaorma.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu